04 aug. 2023 | 18:01

Pensionarii primesc între 300 și 500 de lei la pensie. Se întâmplă de anul acesta. Anunțul făcut de autorități

ACTUALITATE
Pensionarii primesc între 300 și 500 de lei la pensie. Se întâmplă de anul acesta. Anunțul făcut de autorități

Vârstnicii români vor avea parte de mai mulți bani din partea statului. Începând din luna octombrie, pensionarii primesc un ajutor financiar cuprins între 300 și 500 de lei. Anumiți pensionari vor beneficia de aceste sume începând din toamnă.

Pensii mai mari pentru acești români

Ajutorul financiar vine din fonduri europene și este menit să le ușureze viața pensionarilor care nu mai fac față scumpirilor cauzate de inflație. Prima parte a acestui ajutor a fost deja distribuită la începutul acestui an, iar noul ministru al Muncii a spus că ajutorul financiar suplimentar va ajunge la oameni cât mai curând posibil, asumându-și acest lucru.

„Sigur, tot ceea ce ne-am angajat că dăm vom da (…) Lăsați-ne să evaluăm exact situația în care ne aflăm. În opinia mea, dacă ne-am angajat, este un angajament, da, vom da”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Pensionarii trebuie să și că sumele de care vor beneficia variază în funcție de venitul actual. Cei care au o pensie mai mică de 1500 de lei vor primi 500 de lei.

Românii cu pensii între 1.500 și 2.500 de lei vor primi un ajutor de 400 de lei, iar pensionarii care au venituri de 2.500 – 3.000 de lei vor lua un ajutor de 300 de lei. 

Ce spune ministrul Muncii

Ministrul Muncii a spus că legea pensiilor este o prioritate în acest moment.

„Anul acesta am avut o majorare a pensiilor de 12%, se va spune că este una mică, dar am ţinut cont de pragul inflaţiei din anul 2022 şi s-a mărit chiar cu mai mult de atât. Avem două priorităţi la Ministerul Muncii.

Prima este Legea pensiilor, atât din sistemul public, cât şi pensia din serviciu. Lucrăm continuu, chiar mâine vom avea o întâlnire o echipă de la Comisia Europeană, la ora 11.00, în format online, pentru a pune la punct mai multe detalii. Colaborăm continuu, atât cu Comisia Europeană, cât şi cu Banca Mondială”, a mai spus ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Ministrul a spus că există două posibilități privind Legea pensiilor: dacă noua formă nu va fi pusă la punct la timp, se va respecta vechea lege, iar sumele pe care le primesc pensionarii vor fi majorate în raport cu inflația.

„Nu vrem să formăm românilor iluzii, aşteptări, dar în scurt timp vom anunţa noi informaţii. O pensie medie este în jur de 2.000 de lei, dar eu îmi doresc o pensie cât mai mare pentru români, nu pot spune cât să fie o pensie decentă.

Dar trebuie să ţinem cont de ceea ce poate statul român acum. O pensie decentă depinde foarte mult de necesităţile fiecărui pensionar”, a mai spus ministrul Muncii.