Orașul părăsit al României ar ascunde evenimente stranii. Mărturisirile foștilor localnici: “Se petrec lucruri ciudate”
Orașul părăsit din România ascunde nenumărate povești de-a dreptul bizare. Foștii localnici au mai multe istorisiri care îți fac pielea de găină.
O localitate din România care a fost abandonată în urmă cu peste trei decenii deține unele dintre cele mai înfricoșătoare povești. Cei care au locuit anterior aici au făcut dezvăluiri despre diferite fenomene care fac parte din sfera paranormalului.
Caraș-Severin este județul care adăpostește comuna Ciudanovița, iar istoria zonei este una diferită față de restul țării. În trecut, această așezare cunoștea perioada de glorie care nu avea însă să prospere mai târziu de anii ’90.
În trecut, aici se extrăgea uraniu, minele fiind deschise de către sovietici în anii ’50, după cum relatează Adevărul. În prezent, comuna numără mai puțin de 500 de locuitori, iar cei rămași locuiesc în blocuri comuniste care, în trecut, adăposteau peste 12.000 de locuitori, mare parte dintre aceștia lucrând în mine.
Miniereul era la acea vreme transportat cu ajutorul trenurilor care mergeau către Uniunea Sovietică, iar după ce sovieticii s-au retras din oraș, minele au devenit proprietatea statului român, funcționând așa până la închiderea lor.
Cei care încă mai locuiesc acolo nu pot beneficia de multe dintre lucrurile normale pentru secolul în care trăim, precum mijloace de transport în comun, spital sau farmacie. Infrastructura lasă de dorit, iar singurul mijloc de transport este un microbuz care trece prin comuna uitată de lume.
Cel mai apropiat oraș de Ciudanovița este Oravița, iar acolo poți ajunge doar cu trenul care trece prin comună o singură dată pe zi, potrivit europafm.ro. Unul dintre cei care au locuit în localitatea-fantomă este publicistul Ben Todică despre a cărui viață am menționat într-un articol anterior.
Orașul părăsit care adăpostește povești de domeniul paranormalului
În prezent, acesta locuiește în Australia, însă își aduce aminte de momentele în care locuia în Ciudanovița pe vremea când era o așezare prosperă. Bărbatul a afirmat că în trecut a fost observatorul unui OZN care a trecut pe deasupra localității, în timp ce într-o altă zi a văzut o lumină aflată la capătul scărilor unei construcții.
”Peretele s-a prăbușit, iar în acel loc s-a deschis o încăpere largă în care se afla un fel de lac, luminată de o lumină albastră extraordinară. Aici se afla un fel de casă, dar care semăna mai mult cu o farfurie zburătoare. M-am apropiat de lac, crezând că e apă, dar era un fel de gelatină. Când am atins lacul, dintr-o dată, din acea ”casă” de forma unei lacrimi mari, a ieșit o ființă albastră, o femeie care arăta asemănător uneia pictate în piramidele, o Nefertiti. M-am speriat și nu am mai putut nici să vorbesc, măcar”, după cum a relatat Ben Todică.
Respectiva femeie i-ar fi povestit acestuia că deseori bea apă din astfel de locuri din nevoia sa de radioactivitate, efect care i-a arătat noi porți prin Univers. Uneori, bărbatul își punea la îndoială rațiunea, neștiind uneori dacă este doar un vis sau realitatea așa cum n-o știa.
”Mi-a spus apoi că ea se află aici pentru a consuma apă din aceste locuri, care conține nanoparticule de aur, de argint și au radioactivitate, care le este necesară lor, în constelația de unde vine. Mi-a arătat portițele care se deschideau în univers, folosite pentru a călători în univers”, după cum a mai adăugat bărbatul.
Așa cum suntem obișnuiți, vremea apusă în multe industrii au lăsat locurile să arate ca și cum dintr-o dată lumea de acolo a dispărut. Autoritățile din trecut și cele actuale nu au marcat în mod corespunzător zonele despre care specialiștii afirmă că în continuare există un nivel de radiații destul de crescut. Pe de altă parte, unii locuitori, în ciuda rațiațiilor, au ales să își petreacă viața în continuare acolo, probabil cu dorul vremurilor apuse, cu priviri nostalgice și, probabil, cu speranță că va reveni la viață.