01 iun. 2023 | 10:47

Înainte să existe România, noi aveam cale ferată: misterul tunelului feroviar care trece pe sub un mare oraș. A fost construit în 2 ani

ACTUALITATE
Înainte să existe România, noi aveam cale ferată: misterul tunelului feroviar care trece pe sub un mare oraș. A fost construit în 2 ani

Puțini știu că noi beneficiam de cale ferată dinainte ca România să ia ființă. Durata construcției tunelului feroviar a fost de doar doi ani, reparațiile, însă, de unsprezece ori mai mult.

Tunelul feroviar care se află sub Galați și care leagă gara de infrastructura feroviară a fost construit în doar doi ani, între anii 1896-1898. Acest sector a intrat în reparații în anul 1996, reparații care s-au finalizat în anul 2018, necesitând 22 de ani pentru a fi finalizate.

Acest tunel are o lungime de 770 de metri, astfel că reparațiile au ajuns la 20 de milioane de euro, costând 25.000 de euro un metru liniar. Tunelul Filești, așa cum mai este cunoscut, are două fire, iar în anul 1996 au fost demarate reparațiile în cadrul firului 1.

De asemenea, gara din Galați mai este legată la rețeaua națională orin linia Galați-Bârlad-Iași, care a fost inaugurată în anul 1898, nefiind însă electrificată. Tunelul Filești are o istorie aparte, fiind prima astfel de construcție realizată oe sub un oraș.

Construcția acestuia a durat doar 2 ani, ceea ce reprezintă un record ingineresc, având în vedere că a fost realizat cu un secol în urmă, iar reparațiile au durat peste două decenii.

Tunelul de cale ferată trece pe sub Galaţi şi leagă gara de restul infrastructurii feroviare

Tunelul Filești de cale ferată trece pe sub Galaţi şi leagă gara de restul infrastructurii feroviare

Sectorul de cale ferată de sub orașul din România

Cu toate că tehnologia evoluase destul de mult, construcția celui de-al doilea fir al tunelului a durat cinci ani, din 1962 până în 1967. Potrivit celor de la CFR Infrastructură, și acest acest al doilea fir ar avea nevoie de consolidări.

În prezent, prin ambele tuneluri se circulă cu restricție de viteză pentru că în tunelul reparat, calea ferată trebuie lăsată „să se așeze”, iar în cel vechi din motive de siguranță. Costul uriaș de 25.000 de euro pe metru liniar a fost amplificat și de faptul că pe traseul căii ferate, tasările solului au avariat zeci de imobile dar și anumite străzi, printre care legăturile principale din orașul Galați.

Din cauza subfinanțării anuale, întreruperile lucrărilor nu au întârziat să apară, rezultând mai multe efecte negative: degradarea terasamentului și abateri ale axului tunelului care au provenit din tasări suplimentare. Astfel unele lucrări au necesitat a fi refăcute chiar de mai multe ori.