20 mai 2023 | 22:07

Digi | RCS-RDS stârnește nemulțumiri printre clienți: postul TV pe care-l vei avea în grilă doar dacă plătești mai mult

ACTUALITATE
Digi | RCS-RDS stârnește nemulțumiri printre clienți: postul TV pe care-l vei avea în grilă doar dacă plătești mai mult

În ciuda faptului că este cel mai mare operator de televiziune din România, Digi RCS&RDS a stârnit nemulțumiri printre clienți după ce a scos un program din grilă. Află despre ce post este vorba și care este motivația companiei.

Furnizorul de servicii de televiziune și telecomunicații, Digi RCS&RDS și-a atras critica din partea clienților în urma ultimei decizii. Aceasta constă în eliminarea din grila de programe a unui post TV care, deși nu este unul extrem de popular, erau abonați care îl urmăreau cu plăcere.

Clienții Digi pot urmări din nou programul TV doar în urma unei plăți suplimentare, astfel că nemulțumirile nu au întârziat să apară. Ba mai mult, aceștia nu au fost înștiințați în vreun fel de furnizorul de televiziune prin cablu, astfel că o parte dintre ei au încheiat contracte în baza programelor furnizate care… dispar.

Reprezentanții companiei au venit cu o explicație în ceea ce privește decizia luată, însă abonații nu sunt mulțumiți de „verdict”. Acestora li s-a comunicat doar faptul că vor trebui să plătească o sumă de bani extra pentru a putea beneficia de programul respectiv.

Răspunsul nu a creat decât nemulțumire în rândul abonaților care au menționat că au încheiat un contract cu Digi, iar că în baza acestui contract ar trebui să beneficieze de serviciile menționate în contract, fără alte modificări implementate doar de către companie, fără un comun acord. Astfel, abonații nu mai pot viziona programul Film Now, post TV care a fost scos din grila de programe.

„Da, am pățit cu un anumit program pe care îl urmăresc, Film Now. S-a modificat ordinea grilei de programe, iar Film Now a fost scos. Am sunat la ei să văd dacă este vreo problemă, iar ei m-au înștiințat că trebuie să plătesc în plus pentru a beneficia în continuare de acest post”, a transmis unul dintre clienți, potrivit Gândul.ro.

Clienți care vin cu nemulțumiri în urma ultimelor modificări ale Digi RCS&RDS

Modalitatea la care a apelat compania Digi RCS&RDS nu a fost una tocmai onestă din punctul de vedere al clienților săi. Aceștia se așteptau ca operatorul de televiziune să îi anunțe înainte de a aplica noile modificări.

„Mi s-a întâmplat și mie când s-a modificat ordinea programelor tv. Unele posturi au fost scoase din grilă, cu toate că sunt în perioadă contractuală. Nu am fost anunțată de această modificare sau că unele posturi vor fi scoase. Au schimbat regulile în timpul jocului. Rușine”, a fost părerea unei alte cliente.

În încercarea de a-și apăra poziția, reprezentanții companiei au afirmat că era de așteptat ca unii clienți să fie nemulțumiți, însă modificările efectuate, de cele mai multe ori, nu sunt transmise acestora.

„De multe ori nu anunțăm și asta poate duce la nemulțumire din partea abonaților. Sunt câteva pachete de extraopțiuni de televiziune, iar clienții trebuie să plătească suplimentar pentru acestea. Am avut situații când un program era oferit în pachetul standard, iar ulterior a fost introdus într-un pachet suplimentar”, potrivit operatorului Elena Dolnaki.