11 apr. 2023 | 14:55

Cum ar arăta viața dacă Pământul s-ar roti în direcția inversă: explicația oamenilor de știință

ACTUALITATE
Cum ar arăta viața dacă Pământul s-ar roti în direcția inversă: explicația oamenilor de știință

Pământul se rotește spre est, astfel încât Soarele, Luna și toate corpurile cerești pe care le putem vedea pe cer par mereu să se ridice din acea direcție și să apună, treptat, spre vest.

Planeta noastră s-ar putea învârti, la fel de ușor, în direcția opusă și, deși lumea ar fi diferită, viața ar continua să existe, într-o formă sau alta.

Dacă lumea s-ar opri brusc, am avea parte de o serie tsunami apocaliptici, oceane care migrează către poli și lipsă de câmp magnetic. În concluzie, într-un astfel de scenariu, cu siguranță nu am supraviețui.

Viața pe Pământ, diferită de ceea ce cunoaștem astăzi

Dacă Pământul s-ar roti în direcția opusă, însă, primul lucru pe care l-am observa mâine dimineață ar fi răsăritul la vest.

Mai mult, vânturile venite de la Ecuator nu ar mai sufla spre vest, iar cele care bat spre est de la latitudinile mijlocii, cum ar fi SUA și Europa, dar și Argentina și o parte a Australiei, nu ar mai merge în această direcție.

Biodiversitatea de pe această planetă depinde de un proces de lungă durată, astfel că eventualitatea schimbării bruște ar pune asta în pericol, într-o oarecare măsură.

Cu siguranță multe specii, inclusiv noi, ar fi afectate de acest lucru.

Curenții sunt și ei afectați de rotație și, în zonele de coastă, de vânturi. Fluxul stabilit de apa caldă sau rece din oceane s-ar schimba complet, cu efecte deosebite pentru întreaga planetă.

Totuși, impactul imediat pe care l-ar avea acest lucru este greu de cuantificat.

O lucrare din 2018 a studiat exact acest fenomen de inversie. O diferență clară s-ar vedea în Sahara. Deșertul pur și simplu nu ar fi acolo, Africa și Orientul Mijlociu ar fi mult mai verzi decât sunt astăzi. Sudul Statelor Unite, Caraibe, America Centrală, sudul Braziliei și Argentina ar fi, în schimb, pline de deșerturi. La fel și Japonia și coasta de est a Chinei.

Schimbarea direcției vântului și a curenților ar afecta, de asemenea, temperaturile și precipitațiile. Regiunile care sunt acum deșerturi ar fi mult mai calde și mai uscate, iar Europa ar fi mult mai rece și mai umedă.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele