25 sept. 2023 | 11:20

Criza economică din 2008 a izbucnit în imobiliare. Criza din 2024 va bubui din cauza băncilor

ACTUALITATE
Criza economică din 2008 a izbucnit în imobiliare. Criza din 2024 va bubui din cauza băncilor

Tot mai multe semnale ne indică faptul că economia europeană are mari probleme, iar situația actuală poate fi comparată, păstrând proporțiile, cu ceea ce s-a întâmplat în 2008, când s-a dat startul picajului imobiliar global.

Ei bine, după cum indică datele actuale de pe piețele financiare, problemele economice ale anului curent și ale celui viitor nu vor mai fi generate de zona imobiliară (deși sectorul va fi și el afectat în mod evident). Băncile ar urma să contribuie la explozia următoarei crize economice în Europa.

Mai exact, e vorba despre băncile comerciale, care sunt nevoite să majoreze la un nivel istoric dobânzile, ca să combată inflația ce face probleme întregii Europe. Din nefericire, deși politica monetară dură poate ține sub control prețurile, tot ea, ca revers al medaliei, ne poate genera probleme și ar putea avea capacitate, în contextul actual, să ne scufunde în recesiune.

Concret, analiștii anticipează că zona euro se apropie cu pași foarte repezi de o recesiune. În termeni economici, recesiunea presupune existența unei crize financiare de mai mici dimensiuni. Nu vorbim despre o criză propriu-zisă, însă efectele sunt îngrijorătoare și resimțite acut și de către populație, angajați, dar și de către firme și state.

Recesiunea presupune pierderea locurilor de muncă, firmele fac concedieri, crește șomajul, încetinește producția.

Din punct de vedere tehnic, recesiunea unei țări este atinsă când se înregistrează două trimestre consecutive de scădere a Produsului Intern Brut (PIB). Analiștii economici spun că e un fel de mini-criză economică, cu implicații majore pentru economie.

Criza economică e fix după colț

„Economia zonei euro se va îndrepta probabil și mai mult spre teritoriul contracției în lunile următoare, deoarece sectorul serviciilor continuă să piardă din avânt”, a declarat Cyrus de la Rubia, economist-șef la Hamburg Commercial Bank.

Din nefericire, se pare că însuși motorul economic al Europei are probleme. Germania se confruntă cu mari provocări pe plan economic intern.

Conform celor exprimate de specialistul citat anterior, există „o probabilitate crescută” ca economia germană să intre în recesiune în a doua jumătate a acestui an.

„Slăbirea cererii a declanșat cea mai abruptă scădere a comenzilor din sectorul manufacturier din 2009, în timp ce sectorul serviciilor a suferit prima scădere a comenzilor din ultimele șapte luni. Creșterea numărului de locuri de muncă a continuat, deși în cel mai lent ritm din ultimii peste doi ani”, arată Financial Times.