Ce-i drept, în 2023, filmele mute nu mai par relevante pentru public. Cu toate astea, orice îndrăgostit de cinematografie va reuși să le aprecieze la adevărata lor valoare și să înțeleagă ce a „vrut poetul să spună”.
Filmele mute au reprezentat începutul-începutului, iar fără ele, în mod evident, că nu ar fi existat astăzi Avatar 1 sau 2… și nici Teambuilding sau… (și mai rău) Romina, VTM.
Din nefericire, în zilele noastre, cinematografia pare să înregistreze un oarecare declin, din punct de vedere al calității, însă, firește, și în acest caz depinde foarte mult pe cine întrebi.
Dacă, în prezent, se folosește tehnologie de ultimă generație pentru efecte speciale care-mai-de-care, în stadiul alpha al peliculelor, eforturile erau aproape supraomenești. Cineaștii „se dădeau peste cap” pentru a compensa lipsa tehnologiei pe care astăzi o considerăm a fi normală.
Imaginează-ți o sală de cinema de dimensiuni reduse, un „silver screen”, o orchestră care făcea atmosferă de sub scenă, dar și un public entuzismat de imaginele magice care erau derulate pe ecran: totul era magic.
Cu scopul de a omagia începuturile, dar și eforturile unor oameni care au făcut tot posibilul să te distreze, în urmă cu mai bine de un secol, m-am gândit că nu ar fi rău să-ți prezint câteva dintre filmele mute care au făcut istorie, dar și o serie de amănunte care, dintr-un motiv sau altul, s-ar putea să-ți fi scăpat.
Era filmelor mute s-a încheiat definitiv odată cu apariția primului film „vorbit”, The Jazz Singer, din 1928. În spiritul corectitudinii, dispariția filmelor mute a fost marcată abia un an mai târziu, în 1929.
Totuși, în anul 2011, filmul mut The Artist câștiga un premiu Oscar, spre marea uimire a tuturor.
The Roundhay Garden Scene este numele sub care este cunoscută o secvență de 2,11 secunde considerată, practic a fi cel mai vechi film din istoria cinematografiei. Minunea a fost realizată în anul 1888 de inventatorul francez Louis Aimé Augustin Le Prince și rulează la 12 cadre pe secundă. Practic, ai parte de aproximativ 25-26 de cadre în total.
Ce-i drept, poate că nu vorbim întocmai despre un film în toată regula, însă, cu siguranță despre o parte esențială a istoriei cinematografiei.
Cel mai bun exemplu, în acest sens, este Le Voyage dans le Lune, din 1902, peliculă despre realizarea căreia se amintește inclusiv în Hugo (2011), însuși Méliès (interpretat de Ben Kingsley) fiind unul dintre personajele de bază.
În ceea ce privește actorii care au devenit celebri în era filmelor mute, demni de amintit sunt, fără dar și poate, Greta Garbo, care a jucat în The Mysterious Lady (1928), The Single Standard (1929), dar și în The Kiss (1929).
Mai mult, celebrii „Stan și Bran” (Oliver Hardy și Stan Laurel) au încântat publicul din toată lumea, timp de decenii întregi. Cei doi au fost „mare senzație” în România, chiar și într-o perioadă în care filmele „vorbite” nu mai erau o noutate. Nouă, totuși, ne plăceau, în continuare, poantele copilărești ale celor doi comici.
De asemenea, nu am cum să nu-l menționez pe Charlie Chaplin, cel care, efectiv, a redefinit noțiunea de film mut. În aceeași categorie se află și Buster Keaton, actorul, regizorul și cascadorul care a transformat imposibilul în posibil, vorba unui fost primar bucureștean de sector, trimis acum în spatele gratiilor.