19 aug. 2023 | 17:50

Ce să nu îi spui niciodată șefului tău, când sunteți la muncă

ACTUALITATE
Ce să nu îi spui niciodată șefului tău, când sunteți la muncă

Relațiile dintre șefi și subalterni au diverse forme, în funcție de cultura organizațională a companiei, de vârsta celor implicați sau de felul lor de a fi, pur și simplu. Totuși, indiferent de cât de prietenos ar fi șeful tău, nu uita că îți este superior ierarhic în firmă și trebuie să existe niște limite peste care n-ar trebui să treci.

Cine nu-și dorește un șef de care să nu se teamă? Un om empatic, care să-i înțeleagă nevoile, să-l sprijine atunci când este în dificultate, să-i fie model și să-l inspire, să-i aprecieze efortul și, desigur, să i-l recompenseze financiar pe măsură – așa ar arăta definiția ideală a unui lider de companie, în viziunea celor mai mulți angajați, însă acești oameni nu reprezintă o iluzie, mulți dintre șefii români chiar așa sunt, deși sigur că există fel și fel de alte variante, mai bune sau mai puțin bune.

Ceea ce trebuie reținut e că, indiferent de cum e șeful tău, trebuie să păstrezi o limită, să respecți un spațiu, pentru binele tău, al său, dar și al companiei.

Cel mai indicat e să menții relația profesională fix în termenii în care ea și este – una care se desfășoară cu un scop lucrativ și care nu trebuie să fie influențată de alte nuanțe, afective.

Prin urmare, evită să-i spui șefului tău următoarele lucruri, pentru a nu complica natura relației voastre, pentru a păstra conexiunea profesională în echilibru și armonie:

„Merit o mărire de salariu”

Indiferent că șeful tău e un tip glumeț sau nu, e contraindicat și neprofesionist să-i spui că meriți mai mulți bani la salariu, chiar dacă (între noi fie vorba), crezi cu toată tăria ființei tale că așa este.

Astfel de aprecieri trebuie să vină din partea șefului și tu cel mult îi poți arăta pe tavă motivele pentru care ai merita să fii remunerat în plus, nu să o ceri verbalizând acest lucru. Vei părea nemulțumit și cu un pic cam prea mult curaj, să nu spunem „tupeu”.

„Simpatică angajata X, nu?”

O altă remarcă extrem de neinspirată este să încerci să-ți antrenezi șeful într-o discuție de tipul comentării calităților fizice ale angajatelor sau angajaților din firmă.

Nu doar că nu este demnă de un cadrul profesional o astfel de discuție și vei părea imatur, însă nu este un subiect de dezbătut între un șef și subalternul său, nici măcar într-un cadru mai prietenos, să zicem la o bere într-un teambuilding.

„Credeam că știți de glumă”

Dacă ai făcut o glumă nesărată și e evident că șeful tău e mai indignat decât era înainte, e clar că varianta ideală de a acționa din acest moment este să îți ții gura și să nu mai încerci să dregi busuiocul.

Să sugerezi într-un astfel de moment că e vina lui că nu are suficient de mult simț al umorului poate fi o idee foarte proastă.

Desigur, lista lucrurilor pe care nu e indicat să i le spui șefului poate continua, însă probabil că acestea punctate mai sus sunt de bază, așa că poți ține cont de ele, de acum înainte, ca să nu-ți asumi niciun risc în relația de la serviciu.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele