10 oct. 2023 | 13:59

Ce este ”sindromul Ierusalim”. Cum se manifestă, care sunt cauzele apariției lui

ACTUALITATE
Ce este ”sindromul Ierusalim”. Cum se manifestă, care sunt cauzele apariției lui

Pentru o persoană religioasă vizitarea Orașului Sfânt poate fi nu doar o experiență de neuitat, ci și un adevărat șoc psihic. Anual, aproximativ 100 de oameni prezintă ceea ce se numește „sindromul Ierusalim”, ce poate să apară inclusiv la indivizi perfect sănătoși până atunci, din punct de vedere mental.

De ce apare ”sindromul Ierusalim”

Un bărbat a fost acuzat de distrugerea unor statui romane din secolul 2 aflate în Muzeul Israel, dar avocații săi au invocat în apărarea acestuia faptul că acesta ar fi experimentat „sindromul Ierusalim”.

Turistul american de 40 de ani a fost arestat ca urmare a acuzațiilor de distrugere a statuilor, printre care și una ce o reprezenta pe zeița Atena, se arată într-o analiză publicată în British Journal of Psychiatry.

După interogatoriu, poliția israeliană a declarat că bărbatul ar fi recurs la acest gest din cauză că statuile erau „idolatre și contrare preceptelor din Tora, numele dat primelor cinci cărți din Biblia Ebraică. Concomitent, avocații persoanei respective au afirmat că bărbatul a suferit de „sindromul Ierusalim” în momentul incidentului.

Citește și: Leprosul din Ierusalim, eroul care a inspirat un film: povestea regelui fără chip care și-a dat viața pentru creștinism, Balduin al IV-lea și ”Regatul Cerului”

„Sindromul Ierusalim” este o stare psihotică dramatică în care turiștii dezvoltă gânduri obsesive în timpul călătoriei lor în Țara Sfântă.

Cum se manifestă

Acest sindrom afectează aproximativ 100 de persoane pe an şi poate apărea la credincioșii de orice religie, dar este cunoscut cel mai mult pentru că există în rândul creștinilor și evreilor, cel mai frecvent din America de Nord și Europa de Vest.

Sindromul Ierusalimului este atunci când cineva dezvoltă o convingere intensă că este un personaj biblic – este absolut convins că transmite un mesaj divin.

Bărbații cred adesea că sunt Iisus, în timp ce femeile cred că sunt Fecioara Maria, deși oamenii au adoptat multe personaje biblice atât din Noul Testament, cât și din Vechiul Testament.

Citește și: Unde s-a născut Iisus, de fapt: oamenii de știință nu sunt siguri

Deși nu este descrisă ca o afecțiune în sine în Manualul de Diagnosticare și Statistică al Tulburărilor Mentale (DSM), numeroși pacienți s-au prezentat la medici prezentând simptome ce se potrivesc cu cele ale acestui sindrom.

De altfel, chiar în Ierusalim se află și singurul centru medical din lume – Centrul de Sănătate Mentală Kfar Shaul – specializat în tratarea și cercetarea acestei afecțiuni stranii. Între 1980  -1993, circa 1.200 de turiști au apelat la serviciile respectivei instituții medicale.

În mod obișnuit, „sindromul Ierusalim” poate să apară mai ales la persoane care au deja un istoric de afecțiuni psihice. Așa a fost și cazul din 2018 al unui turist american care, aflat în SUA, a început brusc să se identifice cu Samson, personajul biblic recunoscut pentru forța lui uriașă a cărei sursă era părul său și care a fost trădat de femeia pe care o iubea, Dalila.

Ce se întâmplă cu pacienții

„În cele din urmă, el a fost copleșit de dorința de a ajunge în Israel pentru a muta anumite blocuri uriașe de piatră din Zidul Plângerii, ce i se păreau că nu se află în locul potrivit. La sosirea în fața legendarelor relicve ale celui de-al doilea Templu, el a încercat să mute una dintre pietre”, a scris echipa de psihiatri ce a analizat cazul.

„Acțiunile sale au cauzat o imensă agitație, ce a culminat cu intervenția poliției care l-a internat la spitalul Kfar Shaul Mental Health Centre”, au adăugat specialiștii în raportul lor.

După ce a fost confruntat în legătură cu identitatea lui reală, bărbatul a spart o fereastră și s-a aruncat prin ea. S-a reîntors la spital abia după ce o asistentă la găsit într-o stație de autobuz și i-a spus că și-a dovedit lui însuți că are calitățile lui Samson. După un tratament antipsihotic, bărbatul a putut să se reîntoarcă acasă, în SUA.

Citește și: Game of Thrones: Bolile mintale de care suferă personajele

„Sindromul Ierusalim” capătă întotdeauna aspecte religioase, dar cele mai ciudate cazuri, probabil, sunt cele în care el afectează indivizi care erau perfect sănătoși până în momentul în care au ajuns în Ierusalim sau în alte zone ale Israelului cu semnificații religioase. Aceștia prezintă scurte episoade psihotice, înainte de a se recupera în mod spontan și să se reîntorc la viața lor normală de acasă.

 

- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996 - Redactor Playtech din 23 iunie 2021 - Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06. 2021 - Redactor, ... vezi toate articolele