Viktor Orban a autorizat desfășurarea de trupe NATO în Ungaria

Viktor Orban a autorizat desfășurarea de trupe NATO în Ungaria

Ungaria a autorizat desfășurarea de trupe NATO în vestul țării, precum și tranzitarea teritoriului său de transporturi de arme către alte state membre ale NATO, conform unui decret semnat recent de premierul ungar Viktor Orban. Ce nu permite însă țara condusă de Orban în contextul invaziei ruse în Ucraina, afli în continuare.

Viktor Orban a autorizat desfășurarea de trupe NATO în Ungaria

Premierul ungar Viktor Orban a semnat un decret care autorizează desfășurarea de trupe NATO în partea de vest a Ungariei, precum și tranzitarea teritoriului său de transporturi de arme către alte state membre ale NATO, transmite Reuters.

Același decret precizează însă că autoritățile de la Budapesta nu permit ca teritoriul național să fie tranzitat de transporturi de arme letale destinate Ucrainei. Deciziile sunt cuprinse într-un decret semnat de Viktor Orban și publicat luni în Monitorul Oficial al țării.

Încă de la izbucnirea conflictului în Ucraina, premierul ungar a declarat că menținerea țării în afara războiului este în interesul oamenilor din țara sa, dar și că Ungaria nu va trimite arme ori militari în zona de război şi nu va permite nici transferul de asistenţă letală peste graniţa ungaro-ucraineană.

La rândul său, ministrul de externe, Peter Szijjarto, anunţa, în urmă cu o săptămână, că Ungaria nu va trimite trupe sau armament în Ucraina, pentru a menține securitatea în țară.

Citește și: Ungaria nu e de acord cu propunerea UE privind protecția refugiaților ucraineni

România și Polonia, rute majore pentru livrările de arme

Pe de altă parte, țara noastră și Polonia au devenit rute majore pentru livrările de arme antitanc spre Ucraina, țara invadată de forțele ruse, fiind livrate peste 17.000 de rachete în doar 5 zile.

În războiul cu Rusia, o parte din rezistența forțelor armate ucrainene este asigurată de rachetele furnizate de SUA și ceilalți aliați NATO. Ritmul livrărilor a crescut considerabil de la începutul invaziei ruse, armele ajungând pe front pe cale terestră, în special prin Polonia și România, relatează New York Times.

În mai puțin de o săptămână, Statele Unite și NATO au livrat Ucrainei peste 17.000 de arme antitanc, inclusiv rachete Javelin, peste granițele Poloniei și României.

Armele au ajuns cu avioane militare uriașe de marfă, după care au fost transportate pe cale terestră până la capitala ucraineană, Kiev, dar și în alte orașe mari, mai notează sursa citată.