Ungaria nu e de acord cu propunerea UE privind protecția refugiaților ucraineni

Ungaria nu e de acord cu propunerea UE privind protecția refugiaților ucraineni

Șeful de cabinet al premierului Viktor Orban spune că Ucraina nu sprijină propunerea Comisiei Europene de a acorda protecție temporată persoanelor care fug de război, părăsind Ucraina. Între timp, decizia Ungariei de a cere refugiaților ucraineni să îndeplinescă condițiile de intrare la frontieră este condamnată în România, USR numindu-l pe Orban: „un țar în regatul lipsei de umanitate“. Mai multe detalii, în continuare.

Ungaria respinge propunerea UE privind protecția refugiaților ucraineni

Ungaria nu sprijină propunerea Comisiei Europene de a acorda protecție temporară refugiaților din Ucraina (puteți citi mai multe despre subiect aici), anunță șeful de cabinet al premierului Ungariei, Viktor Orban.

Gergely Gulyas a adăugat că poziţia comună a statelor Grupului de la Visegrad este de a nu susţine propunerea Bruxellesului.

Ungaria, văzută ca având o conducere de dreapta, are reguli clare despre azil, a mai spus șeful de cabinet, care a informat că toate persoanele care vor ajunge din Ucraina în Ungaria vor primi statutul de refugiat.

Anterior, premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că țara sa va fi alături de UE în ceea ce privește sancțiunile impuse Rusiei.

Între timp, în România, decizia Ungariei de a cere refugiaților ucraineni să îndeplinescă condițiile de intrare la frontieră este catalogată drept „absurdă“ și „cinică“, europarlamentarii USR solicitând Comisiei Europene să intervină de urgență pentru deblocarea graniţei cu Ungaria.

„Decizia guvernului Ungariei de a cere refugiaților ucraineni să îndeplinescă condițiile de intrare în Schengen la frontieră este pe cât de absurdă, pe atât de cinică. Imaginați-vă pentru o secundă că fugiți de bombele și rachetele lui Vladimir Putin. Și cum ar fi ca, în pragul casei pe care o părăsiți poate pentru totdeauna vă opriți cu gândul “oare am luat pașaportul biometric?“, se arată într-un comunicat USR.

Citește și: Ajutor pentru refugiații din Ucraina. Numere de telefon, firme și informații utile

„Viktor Orban a devenit un țar în regatul lipsei de umanitate“

În acest context, Cătălin Drulă, președinte interimar USR, a declarat că „după gardurile de sârmă ghimpată“, Viktor Orban le ridică refugiaților ucraineni „un zid al birocrației absurde“.

„Viktor Orban a devenit un țar în regatul lipsei de umanitate. După gardurile de sârmă ghimpată, acum le ridică refugiaților ucraineni un zid al birocrației absurde. Întâi a pornit Putin un război inutil, acum Viktor Orban pornește un război stupid împotriva solidarității. Cerem Guvernului român și Comisiei Europene să facă orice demers e necesar pentru a face guvernul ungar să își revină în simțiri“, a afirmat Drulă.

Reamintim că, miercuri, Comisia Europeană a propus acordarea de protecție temporară persoanelor care aleg să părăsească Ucraina, fugind din calea războiului, precum și acces la educație și piața muncii.

„Comisia propune astăzi să acorde protecție imediată în UE celor care părăsesc Ucraina. Tuturor celor care fug de război le va fi asigurat un statut sigur și acces la școli, îngrijire medicală și muncă“, a transmis vicepreședintele pentru Promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas.

Citește și: