VIDEO Rușii fug masiv din țară. Cozi kilometrice la granița cu o țară europeană, imaginile sunt uimitoare

VIDEO Rușii fug masiv din țară. Cozi kilometrice la granița cu o țară europeană, imaginile sunt uimitoare

Ordinul lui Vladimir Putin de mobilizare militară parțială, cu scopul întăririi trupelor ruse în Ucraina, i-a determinat pe ruşi să caute soluții pentru a fugi din țara. Decretul anunțat de liderul de la Kremlin vizează, într-o primă etapă, 300.000 de rezervişti, dar numărul lor poate crește până la 25 de milioane de cetățeni eligibili pentru înrolare, susține Ministerul Apărării de la Moscova.

Coadă uriașă la granița dintre Rusia și Finlanda

La scurt timp după discursul lui Putin susținut miercuri dimineață, căutările în limba rusă care conţin cuvintele „bilet” şi „avion” s-au dublat, potrivit instrumentului statistic Google Trends. Cetățenii ruși au navigat masiv pe internet, pentru a afla cum să plece din țară, arată motoarele de căutare.

Rușii părăsesc țara natală

Dovadă sunt și imaginile surprinse la granița Rusiei cu Finlanda, coada de mașini întinzându-se, la un moment dat, pe 35 de kilometri (vezi VIDEO mai jos)! În aceeași zi, guvernul de la Helsinki a anunțat că pregătește o „soluţie naţională” pentru a restrânge şi mai mult sau chiar a interzice complet accesul cetăţenilor ruşi, a spus ministrul de Externe, Pekka Haavisto, aflat la New York cu ocazia Adunării Generale a ONU.

Vești proaste oferite de guvernul de la Helsinki

Autorităţile nordice au redus deja cu 90% numărul de vize acordate ruşilor, în contextul războiului din Ucraina. Situația Finlandei este destul de dificilă, deoarece a rămas singura dintre ţările membre UE cu frontiere comune cu Rusia, prin care pot trece cetăţenii ruşi cu vize Schengen. Polonia şi cele trei republici baltice (Estonia, Lituania și Letonia) nu mai permit accesul majorităţii ruşilor.

Țara nordică înăsprește legislația

Oficialul de la Helsinki susține că Finlanda vrea să adopte o linie mai dură, fie prin adoptarea rapidă a unei legi noi, fie prin aplicarea mai strictă a legislaţiei existente, „pentru a limita sau opri complet traficul turistic” rus. Pekka Haavisto a subliniat că țara sa nu mai vrea să fie tranzit pentru vizele Schengen emise de alte state.

Finlanda solicită o decizie comună a Uniunii Europene, dar „nu poate fi sigură că aceasta va veni rapid”, a mai arătat Haavisto. Un sondaj publicat, miercuri, de cotidianul Ilta-Sanomat demonstrează că 70% dintre finlandezi ar dor să nu li se mai elibereze ruşilor vize turistice.

După anunțul mobilizării, site-urile companiilor aeriene ruse au rămas fără bilete pentru cele mai apropiate zboruri către țări fără viză, în special Turcia, Armenia, Azerbaidjan și Uzbekistan.