29 sept. 2022 | 12:09

VIDEO Finlanda face antrenamente de luptă în caz de război. Imaginile au devenit virale

ULTIMA ORĂ
VIDEO Finlanda face antrenamente de luptă în caz de război. Imaginile au devenit virale

Autoritățile din Finlanda au închis una dintre autostrăzile sale principale, pentru prima dată în zeci de ani, cu scopul de a organiza exerciţii cu avioanele de luptă. Pe drumul național 4, o arteră cheie care leagă Helsinki în sud de părțile cele mai nordice ale țării, aeronavele vor exersa aterizări şi decolări.

Finlanda face antrenamente cu avioane de luptă

Finlanda, care solicită aderarea la NATO după invazia rusă a Ucrainei, are 12 piste de acest fel, proiectate special pentru utilizarea lor în timp de război. Totuși, baza de rezervă (situată în centrul ţării) nu a fost folosită foarte mult timp, din cauză că autostrada leagă capitala Helsinki de regiunile nordice.

Autostradă închisă pentru exerciții militare

Drumul național 4, o arteră cheie care leagă Helsinki (sud) de părțile cele mai nordice ale Finlandei, este închis pe o porțiune de 5 kilometri până la sfârșitul lunii septembrie. Forțele aeriene au construit aici o bază temporară cu scopul de a practica decolările și aterizările avioanelor de luptă.

Mobilizarea parțială din Rusia pune în alertă Europa

Exercițiul Baana 22 are loc la doar câteva zile după ce Rusia vecină a anunțat o mobilizare militară parțială, pentru a completa trupele aflate în războiul din Ucraina. Atacul din primăvară a împins Finlanda și Suedia să caute protecție sporită, solicitând aderarea la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.

Deși oficialii finlandezi subliniază că situația de la granița de est, de 1.300 de kilometri, este calmă, creșterea activității militare este menită parțial să demonstreze puterea și pregătirea în timp ce țările nordice așteaptă ca membrii NATO să accepte aderarea.

Trupe NATO staționate în Finlanda

O altă activitate de instruire este aducerea trupelor NATO în Finlanda, ca protecție suplimentară în pragul alianței militare. Exercițiul Frozing Winds 22 include aproximativ 150 de pușcași marini americani staționați aici două luni, începând din octombrie. Marina finlandeză a întâmpinat ambarcațiuni precum USS Kearsarge și o navă franceză de contramăsuri pentru mine Cephee, în timp ce armata a găzduit forțele de operațiuni speciale ale SUA și trupele britanice în timpul verii.