Vestea bună pentru românii amatori de cumpărături online, o lovitură importantă pentru vânzători

Vestea bună pentru românii amatori de cumpărături online, o lovitură importantă pentru vânzători

Consumatorul care cumpără online în România va avea mai multe avantaje. În acest sens, legislația de protecția consumatorului urmează să fie modificată, la finalul acestei luni.

Vor fi incluse, așadar, referiri la piețele online și la obligațiile de informare pe care le vor avea administratorii acestor piețe în raport cu consumatorii, conform Avocatnet.ro. În același timp, terții care își vând produsele pe aceste piețe virtuale vor trebui să dea declarații față de cei care dețin piețele online prin care să sublinieze dacă sunt sau nu profesioniști.

Astfel, recenta OUG nr. 58/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor, care se aplică din 28 mai și care transpune Directiva europeană Omnibus aduce modificări și OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor, notează aceeași sursă.

Așadar, în OUG 34 intră mai multe reglementări ce țin de serviciile digitale, dar și de piețele online, care sunt definite ca „orice serviciu care utilizează software, inclusiv un site de internet sau o parte a unui site de internet sau o aplicaţie gestionată de către profesionist sau în numele acestuia, care le permite consumatorilor să încheie contracte la distanţă cu alţi profesionişti sau consumatori”.

Shoppingul online, mai transparent pentru cumpărător

Setul de noi obligații vizează tocmai aceste piețe online și furnizarea de informații specifice pentru contractele încheiate pe internet. Mai exact, acest lucru înseamnă că, înainte ca un contract la distanţă sau orice ofertă similară de pe o piaţă online să producă efecte obligatorii asupra consumatorului, furnizorul de piaţă online îi pune la dispoziție consumatorului, într-un mod clar, uşor de înţeles şi adecvat mijloacelor de comunicare la distanţă, fără a încălca prevederile Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii, mai multe informaţii.

Printre aceste informații, putem enumera informaţiile generale, puse la dispoziţie într-o secţiune specifică a interfeţei virtuale. De asemenea, trebuie menționat dacă partea terţă care oferă bunurile, serviciile sau conţinutul digital este sau nu un profesionist, pe baza declaraţiei respectivei părţi terţe faţă de furnizorul de piaţă online, dar și dacă partea terţă care oferă bunurile, serviciile sau conţinutul digital nu este un profesionist, faptul că drepturile consumatorilor care decurg din prevederile legale în vigoare în materie de protecţie a consumatorilor nu se aplică contractului încheiat.

Citește și: