Vânzările cu amănuntul, în plină creștere în România: cum am ajuns peste media UE, deși vine greu de crezut

Vânzările cu amănuntul, în plină creștere în România: cum am ajuns peste media UE, deși vine greu de crezut

Cu toate că vânzările cu amănuntul au scăzut în Uniunea Europeană, în ultima perioadă, mai ales atunci când comparăm martie cu februarie, nu același lucru se poate spune despre situația de la noi din țară.

Atunci când vorbim despre Uniunea Europeană, scăderea se bazează, în mod absolut, pe situația de la pompă. Prețurile carburanților au fluctuat constant, în ultima perioadă, înregistrând valori record, pe alocuri. Așadar, vânzările cu amănuntul din UE au fost drastic afectate de acest fenomen.

România încă stă bine la vânzările cu amănuntul

Cu toate că vine greu de crezut cum o astfel de situație este posibilă, având în vedere că țara noastră este departe de a fi cea mai dezvoltată, din punct de vedere economic, din Uniune, se pare că vânzările cu amănuntul, din România, au depășit media europeană, raportat la lunile februarie și martie.

Vânzările din zona zero au scăzut cu 0,4% și cu o,2%, în Uniunea Europeană. În același timp, în România, s-a bifat o creștere de 0,4% și 0,6% în februarie.

Totuși, la nivel general, situația este mult mai bună, dacă este să comparăm aceste date cu cele din aceeași perioadă a anului trecut, când restricțiile încă erau în vigoare, astfel că sectorul comercial se afla, la rândul lui, sub un embargo neoficial: au crescut, la nivel de Uniune, cu 0,8% în zona euro și cu 1,7% în Uniunea Europeană, la nivel general.

La rândul ei, țara noastră stă mai bine ca anul trecut, înregistrând o creștere de 5,6%, în februarie 2022, comparativ cu februarie 2021.

Tot raportat la țara noastră, volumul cifrei de afaceri a crescut, în ceea ce privește vânzările cu amănuntul, cu 5,5%. În această categorie nu sunt incluse vânzările de autoturisme și de motociclete, însă.

Rămăne de văzut dacă această tendință se va păstra și pe viitor, luând în calcul că, în curând, efectele războiului din Ucraina ar putea să înceapă să se vadă și la noi, în creșterea și mai vertiginoasă a prețurilor.

Totuși, o explicație posibilă ar fi că românii nu conștientizează prea bine că ieșirea din pandemie nu înseamnă libertate financiară. Cu toate că, unii dintre compatioții noștri au strâns bani în timpul restricțiilor, neavând pe ce să-l cheltuiască, valoarea lor a scăzut ușor în 2022.

Citește și: