Un crap vechi de 780.000 de ani este cea mai timpurie dovadă că oamenii găteau cu foc

Un crap gigantic vechi de 780.000 de ani este posibil să fi fost copt într-un cuptor de pământ.

Arheologii din Israel au descoperit dovezi despre ceea ce ar putea fi prima cină de pește la cuptor. După ce au analizat rămășițele unui crap enorm dispărut, autorii studiului au ajuns la concluzia că animalul a fost gătit cu grijă la o căldură scăzută până la moderată, în urmă cu 780.000 de ani.

Stăpânirea focului este văzută ca o piatră de hotar majoră în evoluția umană, deoarece le-a permis strămoșilor noștri antici să gătească și să digere alimente mai ușor, lăsând mai multă energie disponibilă pentru dezvoltarea cognitivă. Potrivit autorilor studiului, peștele gătit, în special, ar fi facilitat creșterea creierului și intelectului mai ascuțit la speciile de hominide dispărute, punând bazele abilităților culinare.

Acest crap a fost gătit acum 780.000 de ani

„Deși peștele poate fi consumat crud, peștele gătit este mai hrănitor, mai sigur de mâncat, mai ușor de digerat și, atunci când este gătit la abur sau copt (dar nu la grătar), își păstrează conținutul de acid docosahexaenoic și acid eicosapentaenoic”, scriu cercetătorii.

„Cu toate acestea, când a început gătitul peștelui, este încă necunoscut și nu există un consens cu privire la momentul când homininii și-au dezvoltat pentru prima dată capacitatea de a controla focul și de a găti”.

Deși există unele dovezi care sugerează că Homo erectus și-a dat seama cum să folosească focul cu 1,7 milioane de ani în urmă, nu este clar dacă l-a folosit pentru prepararea alimentelor. Până acum, cele mai timpurii dovezi directe pentru focurile de gătit au fost atribuite comunităților antice de neanderthalieni și oamenilor moderni, în urmă cu aproximativ 170.000 de ani.

Cu toate acestea, dinții de crap descoperiți într-un strat de sediment datat cu 780.000 de ani în urmă, la situl arheologic Gesher Benot Ya’aqov (GBY), sugerează că speciile anterioare de hominide își coaceau deja peștele în trecutul mai îndepărtat. Folosind difracția cu raze X cu pulbere pentru a analiza dimensiunea și structura cristalelor de smalț din acești dinți, cercetătorii au stabilit că acestea au fost gătite la o temperatură controlată de mai puțin de 500°C.

Comentând aceste descoperiri într-o declarație, autorii studiului, Dr. Irit Zohar și Dr. Marion Prevost, au explicat că „cantitatea mare de resturi de pește găsite la fața locului dovedește consumul lor frecvent de către oamenii timpurii, care au dezvoltat tehnici speciale de gătit”.