16 dec. 2022 | 18:20

Noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, aprobat de statele UE. Ce cuprinde „lista neagră” a Occidentului

ULTIMA ORĂ
Noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, aprobat de statele UE. Ce cuprinde „lista neagră” a Occidentului

Uniunea Europeană lucrează la cel de-al nouălea set de sancţiuni contra Rusiei, a anunţat, joi, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul unei vizite în Finlanda. Luna trecută, blocul comunitar a aprobat al optulea set de măsuri pentru Moscova, inclusiv mai multe restricții privind comerțul cu oțel și produse tehnologice, menit să paralizeze capacitatea Kremlinului de a finanța războiul și de a diminua baza economică a țării.

Uniunea Europeană, noi sancțiuni pentru Rusia

Update 16 decembrie, ora 18.20. Uniunea Europeană a convenit asupra unui al nouălea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, a anunțat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe Twitter, la 16 decembrie.

„Astăzi intensificăm presiunea asupra Rusiei cu un al nouălea pachet de sancțiuni”, a spus ea.

Potrivit oficialului, acest lot de sancțiuni se concentrează pe tehnologie, finanțe și mass-media, pentru a deraia și mai mult economia și mașina de război rusească.

Von der Leyen a adăugat că au fost introduse sancțiuni împotriva a încă aproape 200 de persoane și entități, precum și împotriva a încă trei bănci rusești.

„De asemenea, vizăm mașina de propagandă rusă, propunând scoaterea din emisie a încă patru canale și propunem mai multe măsuri economice împotriva sectorului energetic și minier rusesc”, a scris ea pe Twitter.

Pachetul convenit include o serie de măsuri menite să lovească puternic economia rusă și să aibă un impact asupra capacităților acesteia de a-și continua agresiunea împotriva Ucrainei.

Potrivit declarației UE privind sancțiunile, măsurile vizează bunurile cu dublă utilizare, băncile, companiile de radiodifuziune și televiziune, sectorul energetic și minier, precum și sectoarele de consultanță din economia rusă.

În același timp, Consiliul European a declarat într-un comunicat de presă din 16 decembrie că pachetul de sancțiuni este un răspuns la continuarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și la gravitatea escaladării actuale împotriva civililor și a infrastructurii civile.

Update 16 decembrie, ora 10.03. Cele 27 de state membre ale UE au căzut de acord asupra noilor sancţiuni împotriva Rusiei, ca răspuns la războiul început de Moscova în Ucraina. Comisia Europeană a prezentat acest nou pachet de măsuri la începutul lunii decembrie, propunând adăugarea a 144 de persoane fizice şi 48 de companii ruse pe lista neagră a UE, printre care forţele armate ale Rusiei şi trei dintre băncile ţării.

Totodată, Bruxelles a recomandat interzicerea tuturor investiţiilor noi în sectorul minier rus şi consolidarea restricţiilor asupra achiziţiei de produse cu dublă întrebuinţare, civilă şi militară, precum şi de componente electronice şi informatice, substanţe chimice şi agenţi neurotoxici.

Executivul UE a mai propus interzicerea exportului în Rusia de componente pentru fabricarea de drone, precum şi suspendarea a patru noi media ruse acuzate că au participat la propaganda Kremlinului.

Aprobarea acestui al nouălea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei a fost obţinută în unanimitate între ambasadorii celor 27 de state membre, în marja unui summit al liderilor europeni. Acum va trebui să fie adoptat prin procedură scrisă, a explicat preşedinţia cehă a UE pe Twitter.

Update 15 decembrie, ora 13.35. Statele membre ale UE nu au reuşit să ajungă la un acord despre cel de-al nouălea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. Majoritatea statelor din blocul comunitar s-au înțeles în negocierile de miercuri, dar Polonia şi alte câteva state au în continuare obiecţii, a spus un diplomat european, adăugând că un nou draft ar urma să fie disponibil joi seară.

Noile măsuri împotriva Moscovei au fost blocate de dezacordul privind o eventuală decizie a UE de a facilita exporturile de îngrăşăminte ruseşti prin porturile europene, chiar şi în cazul în care companiile producătoare ar fi deţinute de oligarhi ruşi aflaţi pe lista neagră. Unele voci spun că restricţiile Uniunii ar reprezenta o ameninţare pentru securitatea alimentară a ţărilor în curs de dezvoltare, în timp ce altele afirmă că o relaxare le-ar permite miliardarilor ruși să deţină afaceri cu îngrăşământ pentru a ocoli sancţiunile comunitare împotriva lor.

Știrea inițială: Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis, în timpul unei vizite în Finlanda, că UE lucrează la o nouă rundă de sancțiuni împotriva Rusiei, ca pedeapsă pentru invadarea Ucrainei în februarie 2022. Oficialul de la Bruxelles nu a oferit alte detalii despre măsurile pe care le-ar putea conține noul pachet al Uniunii Europene.

„Lucrăm asiduu pentru a lovi Rusia acolo unde o doare, pentru a-i scădea şi mai mult capacitatea de a duce războiul contra Ucrainei şi pot anunţa, astăzi, că lucrăm cu viteză maximă la cel de-al nouălea pachet de sancţiuni. Sunt încrezătoare că foarte curând vom aproba un plafon al preţului global pentru petrolul rusesc cu G7 şi cu alţi parteneri majori. Nu vom avea linişte decât atunci când Ucraina se va impune în faţa lui Putin şi a războiului său ilegal şi barbar”, a precizat şefa executivului UE, potrivit Reuters.

Bombardamentele din Ucraina reprezintă crime de război

La conferință de presă comună cu premierii Finlandei și Estoniei și viceprim-ministrul Suediei, președinta CE a declarat că atacurile rușilor asupra infrastructurii civile ucrainene, cum ar fi alimentarea cu energie electrică, constituie crime de război.

În urma recunoașterii de către Rusia a zonelor din Ucraina ca fiind republici (Donețk și Luhansk) și a invadării neprovocate și nejustificate a Ucrainei la 24 februarie 2022, UE a impus o serie de noi sancțiuni împotriva Rusiei. Acestea se adaugă măsurilor din 2014, după anexarea Crimeei și a nepunerii în aplicare a acordurilor de la Minsk.

Ce măsuri s-au luat până acum

Sancțiunile includ măsuri restrictive specifice (individuale), economice și referitoare la vize. Cele economice sunt menite să aibă consecințe grave asupra Rusiei în urma acțiunilor sale și să contracareze capacitățile acesteia de a continua războiul din Ucraina. Setul individual vizează diferite persoane care fie sunt responsabile de sprijinirea, finanțarea sau punerea în aplicare a unor acțiuni care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, fie beneficiază de pe urma acestor acțiuni.

Liderii UE au subliniat, în cadrul Consiliului European din 23-24 iunie 2022, că Federația Rusă este singura responsabilă pentru criza alimentară mondială și că sancțiunile blocului nu vizează produsele alimentare și agricole. Securitatea alimentară și accesibilitatea prețurilor alimentelor reprezintă o prioritate-cheie pentru Uniunea Europeană și statele sale membre.