Top 10 lucruri pe care nu le știai despre filmele tale preferate

Top 10 lucruri pe care nu le știai despre filmele tale preferate

În mod evident, filmele sunt parte din viața noastră, a tuturor. Indiferent ce gen de peliculă preferi, cu siguranță vei fi auzit, ori chiar ai reușit să vezi, o parte dintre cele pe care am să ți le prezint în cele ce urmează.

Ba chiar, s-ar putea să fii uimit să afli câteva dintre secretele de la filmări, cele rămase sub cheie timp de mulți ani, chiar și pentru actori, în unele dintre cazuri.

Așadar, hai să vedem care sunt cele mai interesante amănunte pe care nu le știai, până acum, despre filmele tale preferate.

1. Vrăjitorul din Oz: lipsa de corectitudine, un lucru normal pentru acele vremuri

Dacă nu ai apucat să vezi Vrăjitorul din Oz până acum, poate că ar fi cazul să-l cauți și să-ți îmbunătățești cultura cinematografică, întrucât aceasta este una dintre cele mai importante producții din lumea filmului.

Dacă l-ai văzut, probabil că ți-l amintești pe Toto, simpaticul cățel al personajului principal. Ca oricare alt actor din film, Toto pare să fi fost și el plătit pentru prestația actoricească – fiindcă, până la urmă, așa e corect.

Corectitudinea se oprește, însă, aici, deoarece, conform a ceea ce știm, Toto ar fi fost plătit mai bine decât anumiți actori din film, spre exemplu decât cei care i-au interpretat pe celebrii Munchkins.

The-Last-Munchkin

2. Poltergeist, un film horror care nu a făcut rabat de la practicile bizare

Poltergeist este, de departe, unul dintre cele mai bune filme de groază din toate timpurile. Cu toate că filmele horror ale zilelor noastre sunt net superioare, din punct de vedere al efectelor speciale, se pare că Poltergeist a încercat să suplinească lipsa de tehnologie a acelor ani cu realitatea pură și înfricoșătoare.

Mai exact, în celebra scena în care unul dintre personaje se chinuie să înoate într-o piscină plină cu substanțe scârboase, poate fi văzut, la un moment dat, un craniu ieșind la suprafață, în imediata apropiere a personajului (poți vedea fotografia cu pricina în antetul acestui articol). Puțini sunt cei care știu că acel craniu este unul real, nu recuzită, așa cum s-ar fi putut crede. Ba mai mult, se pare că nici actorii nu știau despre asta, la vremea respectivă.

3. The Crow, ultimul film al lui Brandon Lee

Ce-i drept, dacă ești un împătimit al filmelor, în general, se prea poate că această informație să nu-ți fie străină. Cu toate astea, trebuie reamintit că Brandon Lee, celebrul fiu al și mai celebrului Bruce Lee, a fost omorât chiar pe platourile de filmare pentru The Crow.

Lee a decedat după ce a fost împușcat cu un pistol care conținea gloanțe reale. Nici acum nu se știe cum a ajuns acel glonț în armă.

4. Cum se asigura Stanley Kubrick că filmele sale par cât mai reale posibil: The Shining, platoul groazei pentru Duvall

Dacă ești fan al lui Kubrick, al lui Stephen King, ori poate chiar al lui Jack Nicholson, obligatoriu ai văzut The Shining.

Ceea ce, probabil, nu știai este că Stanley Kubrick apela la metode neconvenționale și un pic cam „neortodoxe”, pentru a-și ține actorii „în rol”.

Se pare că Shelly Duvall, actrița care a interpretat-o pe soția lui Jack Torrance (Nicholson), ar fi fost traumatizată în mod deliberat de Kubrick, ca nu care-cumva să iasă din rol.

5. Dacă Singur Acasă ar fi fost făcut în zilele noastre, agențiile de protecție a copilului ar fi dat năvală în platou

Nu cred că există cineva care să nu fi văzut Singur Acasă, până acum – măcar din întâmplare, în preajma Crăciunului, cândva. De asemenea, sigur știi că rolul principal este interpretat de McCaulay Culkin, copilul minune al cinematografiei, din acea perioadă.

Ceea ce probabil nu ai habar este că Culkin a fost rănit pe platoul de filmare, rămânând cu o cicatrice pe deget. Ce-i drept, acest lucru nu a fost intenționat, ci din pură întâmplare.

Ba mai mult, zvonuri necofirmate povestesc despre copilăria grea pe care a avut-o micul actor, fiind constant exploatat pentru bani de tatăl acestuia.

6. Actorii din originalul The Texas Chainsaw Massacre, îmbolnăviți de condițiile nepotrivite de la filmări

Se pare că The Texas Chainsaw Massacre a fost „de groază” nu numai pentru spectatori, ci și pentru actorii care au jucat în film. Conform a ceea ce se vehiculează, filmările nu s-ar fi derulat în cele mai bune condiții, mulți dintre aceștia îmbolnăvindu-se din cauza arșiței, dar și din cauza mirosului pestilențial al cadavrelor provenite de la animalele moarte, menite să „anime” atmosfera din film.

7. Scenele de contorsionism din Exorcistul, motiv de spitalizare continuă pentru Linda Blair

La fel ca Poltergeist, Exorcistul se află în topul filmelor horror cult, în mare datorită scenelor iconice, prezente în ambele filme.

Iar dacă ai văzut Exorcistul (și îmi vine greu să cred că nu), cu siguranță ții minte celebra scenă de contorsionism demonic, din pat, a actriței Linda Blair.

Din nefericire, în urma executării acelei scene, actrița a rămas cu o durere acută de spate care, de-a lungul anilor, a trimis-o de multe ori în spital. Ba chiar mai mult decât atât, ea suferă acum de scolioză lombară din această cauză.

8. Obiceiul ciudat al lui Robert Downey Jr., pe platoul filmului Zodiac

Zodiac este numele unuia dintre cei mai prolifici criminali în serie din istorie, dar și unul dintre puținii a cărui identitate a rămas necunoscută până în ziua de astăzi, cu slabe șanse ca situația să se schimbe, pe viitor.

Așa cum era de așteptat, la un moment dat, Zodiac a primit un film biografic, iar platoul de filmare pentru acest film s-a transformat în „parcul de joacă” al lui Robert Downey Jr. Potrivit echipei de la filmare, actorul obișnuia să ascundă peste tot, prin platou, borcane pline cu propria urină. În timp ce lui i se părea că face un lucru amuzant, părerea nu părea împărtășită de nimeni altcineva.

9. Păsările lui Hitchcock au speriat-o pe Tippi Hendren

Se pare că Stanley Kubrick nu este singurul regizor care obișnuia să își aducă actorii la disperare în filmele sale, Alfred Hitchcock având aceleași metehne. Se spune că Păsările, celebrul film al acestuia, ar fi fost realizat cu păsări adevărate, spre marea nemulțumire a actriței Tippie Hendren, care suferea de o adevărată fobie în acest sens.

10. The Passion of the Christ l-a supărat pe Dumnezeu

Unul dintre cele mai cunoscute filme cu și despre Iisus Hristos este The Passion of the Christ. Cu toate astea, se pare că Dumnezeu nu a fost chiar atât de mulțumit de producție, de vreme ce actorul care l-a interpretat pe Iisus a fost lovit de fulger chiar în timpul filmărilor.

Ce-i drept, Jim Caviezel nu a pățit nimic – se pare că a scăpat doar cu un avertisment. Oare lui Dumnezeu nu-i plac filmele cu Iisus?

Citește și: