Străinii vin să ia joburile românilor: dacă noi nu le vrem, ei și le doresc din suflet

Străinii vin să ia joburile românilor: dacă noi nu le vrem, ei și le doresc din suflet

Pentru mulți români, ofertele de angajare disponibile pe piața de muncă din țara noastră sunt nesatisfăcătoare. Oamenii se plâng de salariile mult prea mici, mai ales în contextul actual, motiv pentru care fie preferă să stea acasă, în șomaj, fie să plece peste hotare. Ei bine, în tot acest timp, străinii visează să vină să ocupe un job în țara noastră. Acest lucru reiese din numărul uriaș de solicitări pentru vizele de muncă. Cererile sunt atât de multe, încât autoritățile nu mai fac față.

Numai în primele trei luni ale acestui an, străinii au depus peste 10.000 de cereri pentru acordarea vizei de lucru în țara noastră. Volumul solicitărilor a determinat autoritățile să schimbe legislația, astfel încât funcționarii să aibă timp să se ocupe de toată procedura, iar documentele depuse de cetățenii străini să nu expire.

Cum s-a modificat legislația, pe fondul interesului crescut al străinilor pentru joburile noastre

Conform Profit.ro, „<din cauza numărului foarte mare al solicitărilor de acordare a acestui tip de viză formulate de către cetățeni proveniți din Asia (Bangladesh, Pakistan, India, Nepal)”, depunerea cererilor în termenul de 60 de zile> a devenit imposibilă”. Astfel, la momentul actual, o societate comercială înregistrează pe portalul Inspectoratului General pentru Imigrări din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, o solicitare de programare a depunerii cererii, iar pe fondul numărului foarte mare, aceasta este procesată la un interval de timp destul de lung, de aproximativ 70-80 de zile calendaristice.

Deci, Guvernul extinde termenul în care străinul poate solicita viza de lungă şedere pentru angajare în muncă la 180 de zile de la data obţinerii avizului de angajare de către angajator”.

De altfel, amintim faptul că Executivul de la București a aprobat pentru acest an majorarea puternică a numărului avizelor care pot fi acordate muncitorilor străini, la 100.000 de lucrători, după ce în 2021 a fost stabilit inițial un contingent de 25.000 angajați, dublat ulterior la un total de 50.000.

România, măcinată de lipsa forței de muncă

Urgența acestor măsuri adoptate de autoritățile noastre este justificată de criza acută de forță de muncă pe care o înfruntă România, de ani buni. Companiile private se plâng de faptul că nu găsesc personal suficient care să ocupe posturile vacante, în timp ce românii fie preferă să șomeze, nemotivați fiind de ofertele salariale, fie să plece peste hotare, în căutarea unui trai mai bun.

În acest moment, o situație critică din această perspectivă o regăsim în sectoare economice de bază, cum ar fi Construcțiile, HoReCa sau Transporturi. În HoReCa însă criza urmează să se adâncească în următoarele luni, pe fondul deschiderii sezonului estival și creșterii necesarului de forță de muncă în stațiunile de la malul mării.

Citește și: