Șeful Lukoil a demisionat, după aproape trei decenii în fruntea companiei. Vagit Alekperov, pe lista oligarhilor sancționați

Șeful Lukoil a demisionat, după aproape trei decenii în fruntea companiei. Vagit Alekperov, pe lista oligarhilor sancționați

Lovitură de proporții în Rusia. Vagit Alekperov a plecat din fruntea Lukoil. Anunțul a fost făcut de echipa de comunicare a companiei. Instituția nu a vrut să devoaleze motivul din spatele demisiei lui Alekperov.

Șeful Lukoil a demisionat, după aproape trei decenii în fruntea companiei. Vagit Alekperov, pe lista oligarhilor sancționați

De altfel, în același comunicat, instituția a subliniat faptul că Alekperov, în vârstă de 71 de ani, nu era acționar majoritar. Acesta avea la sfârșitul lunii martie voturi care însumau doar 3,12% din acțiunile Lukoil. Acesta deținea, totodată și 5,43% din acțiuni fără drept de vot prin trusturi de familie și fonduri mutuale.

Pe de altă parte, în țara noastră, un protest a avut loc miercuri la rafinăria Lukoil din Ploiești. Evenimentul a fost organizat de Greenpeace România și a avut ca obiect importurile de petrol, gaze și cărbune din Rusia.

Astfel, a fost proiectat pe turnul rafinăriei chipul lui Vladimir Putin. Protestatarii spun că dacă vrem cu adevărat să facem un gest de solidaritate cu Ucraina trebuie să oprim importurile tuturor combustibilii fosili rusești.

“Greenpeace cere UE și Guvernului României să renunțe imediat la importurile de petrol, gaze și cărbune din Rusia. În ziua 57 de la începerea războiului lui Putin, doar Statele Baltice și Polonia și-au asumat un embargou asupra combustibililor fosili proveniți din Rusia. Restul statelor europene, inclusiv România, finanțează războiul lui Putin în Ucraina. Până în acest moment au plătit peste 38 miliarde de euro din prima zi de război. Compania Lukoil are operațiuni în zeci de țări din întreaga lume și este a doua cea mai mare companie petrolieră a Rusiei, după gigantul de stat Rosneft. Chiar dacă a avut de suferit după primele 5 sancțiuni impuse de Comisia Europeană, e nevoie de un embargo total asupra combustibililor fosili proveniți din Rusia pentru încetarea războiului și instaurarea păcii”, a transmis Greenpeace.

De altfel, Lukoil a fost prima mare companie care s-a opus invaziei ruse a Ucrainei.

”Îndemnăm la o oprire rapidă a conflictului armat şi susţinem fără rezerve soluţionarea acestuia printr-un proces de negociere şi mijloace diplomatice”, a transmis Consiliul de Administraţie (CA) al Lukoil, pe 3 martie.

Citește și:
Etichete: