07 ian. 2022 | 07:30

Se va vedea în tarifele de la pompă și toți șoferii români sunt afectați: prețul petrolului este de vină

ACTUALITATE
Se va vedea în tarifele de la pompă și toți șoferii români sunt afectați: prețul petrolului este de vină

Prețul benzinei și motorinei de la pompă este influențat în mod direct de valoarea de tranzacționare a petrolului. În teorie, aceasta este o resursă a cărei disponibilitate este cât se poate de previzibilă. Realitatea nu este însă atât de simplă.

Pe hârtie, prețul petrolului depinde, ca multe alte resurse din această lume, de cerere și ofertă. În perioada pandemiei și a restricțiilor, când se circulă mai puțin, scade consumul, cerere, se reflectă imediat în preț. Plătești mai puțin pe benzină motorină.

Problema este că pe partea de scumpire, prețul poate fi crescut și artificial. Nu de alta, dar majoritatea producătorilor de pe mapamond fac parte din OPEC+, un fel de sindicat care stabiliește cât și unde se produce. Practic, definește arbitrar disponibilitatea și, implicit, propriul profit.

De ce se scumpesc motorina și benzina din februarie

La mijlocul acestei săptămâni, când numărul în creștere al cazurilor de Covid-19 ar fi trebuit să scadă cererea pentru petrol, contrar așteptărilor, prețurile au crescut. Această situație s-a produs deși producătorii din OPEC+ au confirmat cu o zi înainte că se vor înhăma la creșterea producției în februarie. Nici măcar stocurile în creștere din SUA nu au putut salva situația.

Valoric, discutăm de faptul că, în mod regretabil, contractele futures pentru țițeiul Brent au crescut cu 1,22 dolari, sau cu 1,5%, la 81,22 dolari pe baril. Contractele futures pentru țițeiul U.S. West Texas Intermediate (WTI) au avansat cu 1,32 dolari, sau cu 1,7%, la 78,31 dolari pe baril, scrie News.ro. Nu a ajutat nici că stocurile de benzină au urcat cu peste 10 milioane de barili, iar stocurile de produse distilate cu 4,4 milioane de barili.

Realitatea din piața de petrol începe să se complice, iar utilizatorii obișnuiți vor fi primii care vor avea de suferit. În contextul în care în SUA s-au raportat într-o singură zi un milion de infecții cu Covid-19, petrolul ar fi trebui să fie subit mai ieftin. Nu a fost și nici nu este clar când va mai fi.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele