Se schimbă buletinele în România: noua carte de identitate pentru toți românii, chiar și pentru copiii sub 14 ani

Se schimbă buletinele în România: noua carte de identitate pentru toți românii, chiar și pentru copiii sub 14 ani

Toți cetățenii României vor putea avea cărți de identitate electronice, chiar și copiii sub 14 ani. Iată de când se schimbă buletinele în România.

În acest moment doar clujenii beneficiază de astfel de documente, în cadrul unui proiect pilot lansat în urmă cu aproape un an și jumătate. Autoritățile promit că buletinele cu cip vor fi disponibile în curând, în toată țara.

Această măsură vine în urma Regulamentului UE 2019/1157 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019, cu privire la îmbunătățirea securității cărților de identitate cetățenilor Uniunii Europene și a documentelor de ședere emise cetățenilor Uniunii Europene și ale membrilor familiilor acestora care își exercită dreptul la libera circulație. În acest context, România era obligată să emită cartea electronică de identitate începând cu 2 august 2021.

Buletinele se schimbă de la anul

Cu toate astea, abia anul viitor este posibil ca la nivel național să fie implementat acest buletin cu cip.

Noul document de identitate asigură cetățenilor garanții suplimentare de securitate, iar instituțiilor de drept public sau privat, certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise, scrie Ministerul de Interne într-un comunicat postat pe pagina oficială a instituției.

Astfel, conform oficialilor, ”cartea electronică de identitate oferă titularului accesul la servicii la nivel național și european și asigură suportul tehnic necesar în vederea folosirii semnăturii electronice, ceea ce va contribui la reducerea birocrației în relațiile cetățenilor cu autoritățile publice. De asemenea, conține suportul electronic aferent cardului național de asigurări sociale de sănătate, cu interfața contact și suport electronic de tip contactless, specific documentelor electronice de călătorie. Termenul de valabilitate al C.E.I. se stabilește în funcție de vârsta titularului, pentru a fi în concordanță cu modificările fizionomiei acestuia. De asemenea, se poate solicita emiterea unui nou CEI, înainte de expirarea termenului de valabilitate, în funcție de evenimentele de stare civilă sau administrative din viața cetățenilor”.

De asemenea, opțional, la solicitarea părinților sau a reprezentanților legali, se va putea elibera o carte electronică de identitate copilului, indiferent de vârsta lui.

Ce date vor conține noile buletine electronice poți citi AICI.