Se dau bani de la stat: cine va primi ajutor pentru încălzire și energie

Se dau bani de la stat: cine va primi ajutor pentru încălzire și energie

Prețurile la gaze, combustibili și energie electrică au crescut enorm de mult, dar asta deja nu mai e o noutate. În acest context, mulți români au deja probleme mari cu plata facturilor. Iată cum poți să obții bani de la stat în acest sens.

De când a izbucnit criza energetică, statul român a deblocat o serie de măsuri de sprijin dedicate consumatorilor, atât celor casnici, cât și celor industriali. Astfel, persoanele cu venituri mici, care întâmpină probleme în acoperirea integrală a costurilor pentru încălzirea locuințelor în sezonul rece, vor beneficia de un sprijin financiar pentru a acoperi o parte din plată.

Așadar, persoanele cu venituri mici pot primi, de-a lungul întregului an, așadar, nu doar în sezonul rece, un ajutor pentru consumul de gaze, curent electric, lemne sau alți combustibili. În acest sens, ajutoarele vizează acoperirea unei părți din consumul energetic al gospodăriei.

Bani de la stat pentru persoanele cu venituri mici

Potrivit Legii 226/2021, pe lângă ajutorul de încălzire, ce poate fi primit doar în sezonul rece, consumatorii vulnerabili pot primi și un ajutor pentru consumul de energie destinat acoperirii unei părți din consumul energetic al gospodăriei pe tot parcursul anului.

Acesta se numește supliment pentru energie și reprezintă un sprijin financiar destinat consumatorilor vulnerabili și are ca scop acoperirea integrală sau, după caz, a unei părți din cheltuielile cu iluminatul locuinței, susținerea facilităților de gătit și asigurarea apei calde în locuință, asigurarea continuității în alimentare a echipamentelor electrice de care depinde viața persoanelor, din motive de sănătate, și utilizarea mijloacelor de comunicare care presupun utilizarea de energie.

E important de menționat că banii se acordă lunar, pe parcursul întregului an, în plus față de ajutorul pentru încălzire, și are valori diferite în funcție de sursele energiei utilizate. Așadar, 30 de lei se dau pentru consumul de energie electrică, 20 de lei pentru consumul de combustibili solizi şi petrolieri și 10 de lei pentru consumul de gaze naturale şi energie termică.

De asemenea, atunci când singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 de lei/ lună, potrivit Legii 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

Ca să obții suplimentul pentru energie trebuie să ai un venit mediu net lunar de cel mult 1.386 de lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 de lei, în cazul persoanei singure. Banii se dau direct titularului doar pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri, în timp ce, în toate celelalte cazuri, banii se plătesc direct furnizorului.