Scene „horror” descoperite la Cernobil. Au fost lăsate de armata lui Putin

Scene „horror” descoperite la Cernobil. Au fost lăsate de armata lui Putin

Autoritățile ucrainene au dat publicității imagini filmate cu drona în jurul centralei nucleare de la Cernobîl, ocupată de soldații ruși, apoi eliberată. În urma lor au rămas dovezi clare ale strategiilor Rusiei în lupta cu Ucraina. Zona din jurul uzinei este considerată atât de puternic contaminată și toxică, încât nici măcar lucrătorii centralei nucleare nu au voie să meargă acolo. Nivelurile de radiații sunt acum mai ridicate decât în ​​mod normal.

Scene cumplite lăsate în urmă de armata rusă la Cernobîl

Deși nu este vizibilă sursa materialului radioactiv, oficialii ucraineni spun că provine din particule mici și praful ridicat de vehiculele militare rusești, dar și purtat de bocanicii soldaților ruși.

„S-au dus la Pădurea Roșie și au adus material radioactiv înapoi cu ei în pantofi”, a explicat soldatul Ihor Ugolkov, pentru CNN. „Alte locuri sunt bine, dar radiațiile au crescut aici, pentru că locuiau aici”, a adăugat militarul.

Ce au descoperit ucrainenii în zonă

Angajații de la Cernobîl spun că nivelurile de radiații din interiorul clădirii sunt doar puțin peste ceea ce Asociația Nucleară Mondială descrie ca fiind normale. Contactul nu ar fi periculos, dar expunerea continuă ar reprezenta un pericol pentru sănătate.

„Au mers peste tot și au luat și niște praf radioactiv asupra lor [când au plecat]”, a mai dezvăluit Ugolkov.

Pădurea Roșie este cea mai contaminată zonă de pe planetă

Este doar un exemplu a ceea ce oficialii ucraineni spun că a fost comportamentul neglijent al soldaților ruși în timp ce aceștia controlau locul dezastrului nuclear din 1986. Pădurea Roșie este încă zona cea mai contaminată nuclear de pe planetă, cu majoritatea particulelor radioactive prezente pe sol.

Rușii au ocupat centrala nucleară timp de o lună

Autoritățile ucraineni au lansat imagini filmate cu dronă, dezvăluind tranșee săpate de soldații ruși în acea zonă, care este deosebit de radioactivă. Spre exemplu, jurnaliștii CNN au văzut o cutie de mâncare ce a aparținut rușilor care prezenta niveluri de radiații de 50 de ori peste valorile normale! Armata rusă a ocupat Cernobîlul timp de o lună și se crede că au stat în zone contaminate.

„Este o nebunie, într-adevăr”, a spus ministrul ucrainean al Energiei, German Galușcenko. „Chiar nu am idee de ce au făcut-o. Dar putem vedea că au intrat acolo (n.r – Pădurea Roșie), s-au întors aici și nivelul radiațiilor a crescut”, a afirmat acesta.

Deși Cernobîlul nu este o centrală energetică activă, plafonul de deasupra reactorului care a explodat acum aproape 36 de ani trebuie întreținut pentru a evita scurgerile ulterioare de radiații. Există, de asemenea, o cantitate considerabilă de combustibil nuclear uzat care trebuie îngrijită.

Citește și: