06 iul. 2022 | 15:57

Scandal politic în Marea Britanie. Alți doi oficiali au demisionat din guvernul lui Boris Johnson

ULTIMA ORĂ
Scandal politic în Marea Britanie. Alți doi oficiali au demisionat din guvernul lui Boris Johnson

Criză politică majoră în Anglia. Ministrul britanic al Sănătăţii, Sajid Javid, şi-a dat demisia, explicând că şi-a pierdut încrederea în premierul Boris Johnson după o serie de scandaluri care au afectat imaginea guvernului. La interval de câteva minute, şi-a anunţat plecarea şi ministrul Finanţelor, Rishi Sunak. Cei doi oficiali de la Londra au făcut anunțul pe Twitter.

Ministrul Sănătății și cel al Finanțelor din Marea Britanie și-au dat demisia din guvern

Update 6 iulie, ora 15.53. Alte două demisii au fost consemnate, miercuri, din guvernul britanic. Este vorba despre Will Quince, secretar de stat în Ministerul Educației, și de Laura Trott, asistent al ministrului Transporturilor. Primul oficial a susținut că nu are de ales și trebuie să renunțe la post, după ce a propagat în presă „informații furnizate de cancelaria premierului Boris Johnson, care ulterior s-au dovedit inexacte”. Iar Trott a menționat, la rândul său, că încrederea în guvernul lui Boris Johnson „s-a pierdut”.

Știrea inițială: În scrisoarea adresată premierului Boris Johnson, Sajid Javid a spus că „nu mai poate să continue în acest guvern”, făcând referire la valorile prim-ministrului care reflectă „colegii dumneavoastră, partidul și, în cele din urmă, țara”. Ministrul Sănătății a adăugat: „Mie îmi este clar că această situație nu se va schimba sub conducerea dumneavoastră. Prin urmare, ați pierdut și încrederea mea”.

De la ce a pornit scandalul politic

Demisiile au venit la scurt timp după ce Johnson a admis că nu ar fi trebuit să-l pună pe deputatul Chris Pincher responsabil cu disciplina parlamentară a deputaţilor conservatori, Acesta din urmă a demisionat, după acuzațiile că ar fi atins necorespunzător câţiva bărbaţi. Pincher, un apropiat al lui premierului britanic, a recunoscut că „a băut prea mult”. Deși a plecat din funcție, Chris a rămas deputat.

Val de nemulțumiri la adresa lui Boris Johnson

Modul în care a reacţionat Downing Street la această nouă criză politică a stârnit o groază de critici. Inițial, Boris Johnson a susținut că nu era la curent cu acuzaţii mai vechi împotriva lui Pincher, pe care îl numise în post în februarie, însă alte dezvăluiri au arătat că premierul știa încă din 2019, pe când era ministru de Externe. Marţi, prim-ministrul a declarat că numirea lui Pincher „a fost o eroare” şi a prezentat scuze. Pentru Javid și Sunak, noul scandal pare să fie picătura care a „umplut paharul”, după ce, luna trecută, Johnson a supravieţuit unui vot de neîncredere al deputaţilor conservatori.

Fiind cea mai înaltă persoană din guvern după premier, demisia ministrului Finanțelor este o lovitură mare pentru Boris Johnson, în timp ce Sajid Javid a jucat un rol major în timpul pandemiei de coronavirus. După ce cei doi miniștri au demisionat, dr. Andrew Murrison a pleca din funcția de trimis comercial al premierului în Maroc și l-a îndemnat „puternic” pe domnul Johnson să facă același lucru.