Săptămâna de lucru de patru zile, trecută în lege: nu te-ai fi așteptat la așa ceva în Europa

Săptămâna de lucru de patru zile, trecută în lege: nu te-ai fi așteptat la așa ceva în Europa

După câțiva ani în care au apărut tot mai multe studii referitoare la beneficiile reducerii săptămânii de lucru de la cinci la patru zile, o importantă țară din Europa a ajuns să legifereze transformarea.

În contextul flexibilității apărute pe piața muncii în pandemie, Guvernul belgian a decis să adopte prin lege introducerea unei săptămâni de lucru de patru zile pentru angajații din majoritatea industriilor. Un acord în acest sens a fost semnat marți și are mari șanse să fie adoptat și în alte țări europene, în funcție de consecințele care vor apărea în Belgia.

De ce să lucrezi patru zile

Săptămâna de lucru de patru zile legiferată în Belgia a fost anunțată de premierul Alexander De Croo. Argumentul principal din spatele deciziei a fost că pandemia de coronavirus a forțat oamenii să lucreze mai flexibil și să combine viața privată cu viața profesională. „Aceasta a condus la noi modalităţi de lucru”, a atras atenția premierul belgian.

Ca referință, asta nu înseamnă că vei lucra mai puține ore pe săptămână, ci, pur și simplu, le vei avea distribuite altfel. Ca referință, angajaţii care solicită acest lucru vor putea să lucreze până la 10 ore pe zi, dacă sindicatele sunt de acord, în loc de maxim opt ore în prezent, pentru a putea lucra o zi mai puţin pe săptămână dar pentru acelaşi salariu. De asemenea, belgienii vor putea să aleagă să lucreze mai mult într-o săptămână şi mai puţin în săptămâna următoare, ceea ce va permite oamenilor să îşi gestioneze mai bine viaţa privată, de exemplu în cazurile de coparentalitate.

„Cred că oferirea de flexibilitate angajaţilor este o idee bună astfel că te poţi organiza diferit, poţi avea un weekeend de trei zile, şi este mai uşor dacă ai copii”, a declarat Amaury Massion, un muzician în vârstă de 44 de ani. Un alt aspect interesant al noului acord vizează posibilitatea deconectării digitale de la lucru după încheierea programului, în cazul companiilor cu mai mult de 20 de angajați. Asta înseamnă că nu mai poți fi contactat după încheierea programului pe probleme de serviciu.