Săptămâna de lucru de patru zile, testată deja în România: la ce concluzie au ajuns angajatorii

Săptămâna de lucru de patru zile, testată deja în România: la ce concluzie au ajuns angajatorii

Săptămâna de lucru de patru zile a fost cap de afiș în ultima săptămână, deoarece a fost legalizată prin menționarea ei în Codul Muncii pe întregul teritoriu al României. Unii angajatorii au testat deja acest format de lucru și au tras niște concluzii importante.

Săptămâna de lucru de patru zile aduce beneficii semnificative atât pe partea de productivitate, cât și de confort psihologic. Oamenii sunt mai fericiți, aceasta este concluzia la care au ajuns atât cei din străinătate care au experimentat acest format de lucru, cât și românii.

Săptămâna de lucru de patru zile vine din Japonia

În 2019, o filială a unei mari companii IT din Japonia a redus săptămâna de lucru la patru zile pentru aproximativ 2300 de angajați pe care îi avea în subordine. Rezultate au indicat o creștere a productivității de 40%. Anul trecut, în Capitală, o agenție de comunicare a decis să facă un experiment similar, iar rezultate au fost evidente imediat.

”Am ales să avem fiecare dintre noi la dispoziție, că nu toți am și reușit să beneficem de această idee, o săptămână de 4 zile, una de 5 zile, astfel încât agenția să fie deschisă 5 zile pe săptămână și fiecare din noi să experimenteze să își organizeze munca pe 4 zile. Productivitatea am simțit că a rămas la fel și asta e un lucru bun, că riscul era să scadă.”, a atras atenția Irina Ciocan Stănescu, manager agenție de comunicare.

Formatul a fost adoptat și în 2022, iar perspectivele sunt optimiste. ”Avem în calcul tot o variantă hibrid, credem că funcționeză și vrem să ne uitam mai atent la motivele pentru care unii colegi nu au reușit să beneficeze de program.”, a concluzionat Irina Ciocan Stănescu.

În țări precum Spania, Scoția sau Islanda, săptămâna de lucru de patru a fost introdusă sub forma unui program pilot la nivel național, iar experții în resurse umane sunt încrezători că pot fi desprinse doar beneficii din acest format de lucru.

”Au mai fost făcute astfel de experimente tot așa la nivel punctual, în principiu la companiile ce au o cultură mai relaxată: în agențiile de publicitate, în companiile de IT. Dacă ne uităm la acești 4 indicatori: la nevoia anagajaților de flexibilitate, la riscul de bournout din ultima vreme și la numărul de zile de concedii scăzute pe care le avem, dar și al numărul de zile libere legale libere, săptămâna de muncă de 4 zile este o idee foarte bună din punct de vedere al angajaților.”, a menționat Raluca Dumitra, specialist HR.