30 mai 2022 | 06:00

Salariu de 14.000 de lei, fără facultate, în România: domeniul în care te și învață tot ce trebuie

ACTUALITATE
Salariu de 14.000 de lei, fără facultate, în România: domeniul în care te și învață tot ce trebuie

Criza forței de muncă din România este una de proporții fără precedent. În anumite domenii, salariile au crescut într-un ritm amețitor, dar, în continuare, nu se găsesc oameni. Nici măcar facultatea nu mai este obligatorie pentru salarii de până la 14.000 de lei pe lună.

Când te gândești la salarii generoase pe teritoriul României, de cele mai multe ori, ai în vedere posturile în IT și cele incredibil de bănoase din instituțiile de stat. În realitate, însă, există salarii foarte bune, care nu necesită studii superioare, în agricultură sau construcții. Oameni care să le ocupe mai trebuie.

Salariile în România, mai mari decât crezi

România este una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană, dacă nu cea mai săracă. Percepția generală este că un număr covârșitor dintre români sunt nevoiți să trăiască din salariul minim pe economie, 1524 de lei sau aproximativ 300 de euro. Deși această afirmație este și va rămâne adevărată mulți ani de acum înainte, există din ce în ce mai multe excepții de la regulă.

În domeniul construcţiilor, de exemplu, aproape 50% dintre angajaţi câştigă între 2.000 şi 4.000 de lei net şi doar 2,9% câştigă sub 2.000 de lei pe lună. Totodată, o treime dintre angajaţii din acest domeniu foarte popular (34,5%) câştigă între 4.000 şi 7.000 de lei net pe lună, potrivit da­telor introduse de peste 370.000 de spe­cialişti care lucrează în acest sec­tor în platforma online Salario, comparatorul de salarii al platformei de recrutare eJobs şi citate de ZF.

Deși în construcții majoritatea salariilor sunt pentru oameni fără facultate, mai extremă este situația din agricultură. Fermierii români se plâng de lipsa acută a tractoriștilor. Aceștia au ajuns să le ofere salarii de până la 14.000 de lei pe lună, fără studii superioare, dar degeaba. Cei mai mulți dintre cei pricepuți preferă să lucreze în occident. S-a ajuns în situația în care tractoriștii sunt mai dificil de găsit decât IT-iștii.

„Cel mai mic salariu este de 4.000 de lei, pentru angajaţii care lucrează pe utilaje mai puţin costisitoare. Sunt câţiva angajaţi care într-adevăr ajung la 12.000 – 14.000 de lei”, a spus Dimitrie Muscă,  administratorul fermelor Combinatului Agroindustrial Curtici. În disperare de situație, mulți fermieri fac tot procesul de formare al tinerilor în speranța că vor face parte din echipă mult timp de acum înainte. În realitate, însă, după două-trei luni, toți pleacă din țară. „Noi le facem şi ucenicia uneori. După această perioadă foarte mulţi pleacă. Deseori, oamenii aleg să plece în străinătate”, s-a plâns fermierul Cristian Stoica, conform Adevărul.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele