Salarii de peste 5.000 de lei pe lună fără Bacalaureat, în România. Ce trebuie să faci, ce opțiuni ai

Salarii de peste 5.000 de lei pe lună fără Bacalaureat, în România. Ce trebuie să faci, ce opțiuni ai

Se spune că dacă ai carte, ai parte. Este foarte adevărat! A învăța, a-ți depăși condiția și a urma cursuri potrivite abilităților tale și corelate cu piața muncii poate reprezenta rețeta succesului în viață, cel puțin în plan profesional. Dar ce faci dacă astrele nu se aliniază în favoarea ta și nu iei Bacul?

Ei bine, deși nu trebuie să sune ca o încurajare în acest sens, important este să știi că orice eșec se poate transforma într-o mare provocare, într-o lecție de viață utilă, așa că nu trebuie să simți că se sfârșește lumea. De ce? Pentru că există opțiuni pe piața muncii și încă unele plătite mai bine decât te-ai fi așteptat pentru un astfel de nivel de studii.

Ce șanse ai să câștigi bine, chiar dacă n-ai trecut de Bacalaureat?

Ei bine, șansa ta e reprezentată de meseriile cele mai căutate din țară. Instalatori, sudori, electricieni. Oamenii aceștia, dacă știu meserie și știu să-și păstreze clienții și să-și facă o reclamă corespunzătoare, ajung să sară de venituri de 1.000 de euro net pe lună (peste 5.000 de lei). Ce crezi? Nici măcar un profesor (cu studii superioare, grade didactice) nu câștigă atât în primii ani ai carierei.

Banii sunt promițători, însă cum ajungi meseriaș? Aici e problema. În anii 2.000, majoritatea școlilor profesionale au fost desființate, ca și cum toți elevii nu mai aveau alt vis, altă opțiune, altă posibilitate decât să facă liceu și facultate. Unii, care ar fi trebuie să intre din start la o școală profesională, să câștige bani în scurt timp, au ajuns să piardă vremea 4 ani la liceu și poate alți 2-3 printr-o facultate, ca să-și dea seama că nu e de ei și să caute școli profesionale ca să învețe o meserie.

Așa a ajuns sistemul de învățământ să nu mai aibă nicio corelare pe piața muncii. În timp ce sudorii sunt plătiți în țara chiar și cu 8.000-10.000 de lei ( ca profesioniști, cu experiență), tinerii noștri fac Dreptul și șomează acasă, ani de zile, până ajung să devină ospătari sau cine știe ce alte munci onorabile, dar pe care le puteau desfășura de mult timp, iar acum să fie deja la nivelul de profesionist.

Dacă te decizi să înveți o meserie, poți opta pentru învățământul dual.

Calendarul admiterii în învăţământul dual se elaborează anual de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei naţionale. Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat în anul şcolar 2022- 2023 se va desfășura potrivit cadrului normativ aprobat de Ministerul Educației, respectiv Ordinul 5142/2021, în două etape.

Etapa I de admitere în învăţământul dual

4-8 iulie 2022 – Unitățile de învățământ gimnazial completează și eliberează fișele de înscriere în învățământul dual, pentru candidații care solicită aceasta.
4-8 iulie 2022 – Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ de profil.
8 iulie 2022 – Afișarea listei candidaților înscriși.
11-12 iulie 2022 – Proba de preselecție/eliminatorii, conform graficului stabilit și afișat de fiecare unitate care organizează preselecție; Comunicarea rezultatelor secțiunii de preselecție.
11-13 iulie 2022 – Înscrierea candidaților respinși la probele de preselecție/eliminatorii la unitățile de învățământ care școlarizează în învățământul dual, la care nu s-au organizat probe de preselecție, respectiv eliminatorii, pe baza fișei de înscriere în învățământul dual.
13 iulie 2022 – Actualizarea și afișarea, la sediul unităților de învățământ, a listei candidaților înscriși la învățământul profesional de stat.
14 iulie 2022 – Proba suplimentară de admitere. Afișarea rezultatelor probei suplimentare (Desfășurarea probelor de admitere, în cazul învățământului dual).
15 iulie 2022 – Depunerea contestațiilor la proba suplimentară/probele de admitere. Validarea listei candidaților declarați admiși în învățământul profesional de stat / Afișarea listei.
15 iulie – 25 iulie 2022 – Pregătirea etapei a II-a și rezolvarea cazurilor speciale.

Etapa a II-a de admitere în învăţământul dual

26-28 iulie 2022 – Unitățile de învățământ gimnazial completează și eliberează fișele de înscriere în învățământul profesional și dual de stat, pentru candidații care solicită aceasta.
28 iulie 2022 – Afişarea, la centrele de înscriere şi la sediul unităţilor de învăţământ care au ofertă pentru învăţământ dual, a listei candidaţilor înscrişi.
29 iulie 2022 – Pentru candidaţii care optează pentru unităţile de învăţământ şi calificările la care se organizează probe eliminatorii. Comunicarea rezultatelor, la finalul fiecărei zile. Rezultatele la probele eliminatorii nu pot fi contestate.
1 august 2022 – Afişarea rezultatelor la probele de admitere şi la probele suplimentare de admitere de către unităţile de învăţământ.
2 august 2022 – Depunerea contestaţiilor la proba de admitere sau la proba suplimentară de admitere. Rezolvarea contestaţiilor. Afişarea rezultatelor finale.
3 august 2022 – Validarea de către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a listei candidaţilor declaraţi admişi în învăţământul dual.
4-5 şi 8 august 2022 – Depunerea dosarelor de înscriere la unităţile de învăţământ la care candidaţii au fost declaraţi admişi.

Etapa a III-a de admitere în învăţământul dual

9-10 august 2022 – Etapa a III-a de repartizări şi redistribuiri pe locurile libere şi rezolvarea cazurilor speciale de către comisia de admitere a municipiului Bucureşti.

Citește și: