S-au deschis înscrierile pentru CoolHack2, hackathonul destinat programatorilor juniori: ce premii sunt puse în joc

S-au deschis înscrierile pentru CoolHack2, hackathonul destinat programatorilor juniori: ce premii sunt puse în joc

CoolHack2, hackatonul destinat programatorilor juniori, va avea loc între 15 aprilie și 16 aprilie 2022, la campusul Codecool, și promite premii mari pentru cei care se înscriu în competiție.

Codecool și-a propus, încă de la debut, să rezolve nevoia de dezvoltare de competențe IT și să contribuie la crearea generațiilor viitoare de programatori.

Așadar, în 2022, CoolHack2 îi provoacă pe toți tinerii pasionați și pregătiți în coding să-și arate abilitățile, într-un concurs nișat pe competențele lor.

Inițial dedicat cursanților și absolvenților Codecool, hackathonul de anul acesta va fi deschis inclusiv programatorilor juniori ce au maxim un an de experiență în muncă, absolvenților programelor universitare, sau chiar persoanelor care s-au instruit individual ori care au terminat o școală IT, alta decât Codecool, se arată într-un comunicat venit la adresa redacției.

Premii de peste 5.000 de euro, anul acesta, pentru tinerii programatori

Conform comunicatului, echipele vor fi formate din doi sau trei membri, iar doritorii se vor putea înscrie în competiție completând formularul până în data de 2 aprilie. În cadrul ediției din 2022, numărul maxim de echipe va fi de 20, 10 dintre acestea fiind rezervate studenților Codecool, iar celelalte 10 altor aplicanți.

Aplicațiile dezvoltate de coderi, în cadrul CookHack2, vor fi evaluate pe baza a trei categorii de criterii: tehnic, creativ și business. Participanții au ocazia de câștiga premii în valoare de peste 5.000 de euro.

codecool-hackaton-premii-2022
codecool-hackaton-premii-2022

„Cursurile Codecool atrag tineri care își doresc o carieră în domeniul IT, dar și profesioniști cu experiență în alte industrii, care vor să facă reconversia profesională către acest domeniu tehnic. La Codecool, ei învață 6 limbaje de programare dintre care Python, Java și C#, iar la absolvire, un job în IT le este aproape garantat. Dar, deși abilitățile tehnice sunt esențiale pentru proaspeții coderi, ambiția noastră este să îi expunem și la alt fel de experiențe, cum ar fi atmosfera unică de la #CoolHack. În cadrul hackathonului, programatorii juniori află cum să rămână creativi când se lucrează sub presiunea timpului, cât e de important să colaboreze cu ceilalți membri ai echipei și, la final, cum să susțină o prezentare de proiect în fața juriului și a unor posibili angajatori. După o primă ediție 2021 fantastică, în 2022 extindem #CoolHack și către absolvenți ai facultăților de profil tehnic din România, absolvenților altor școli de programare sau autodidacților. Ne dorim să creștem această provocare și să o transformăm într-o ocazie de a demonstra cât de multă valoare adaugată pot aduce acești tineri în economie și societate. De asemenea, ne dorim să creăm cât mai multe contexte în care juniorii programatori să întâlnească angajatorii IT din piață”, a declarat Claudia Tamași, Country Manager Codecool România.

Citește și: