S-a întâmplat cu piața de imobiliare din România în 2022 și nu s-a mai așteptat nimeni, atât case, cât și apartamente

S-a întâmplat cu piața de imobiliare din România în 2022 și nu s-a mai așteptat nimeni, atât case, cât și apartamente

Bula imobiliară din România continuă să fie o himeră pentru foarte mulți experți și analiști. Pe de o parte, ratele pentru creditele ipotecare s-au dublat sau urmează să se dubleze. Pe de altă parte, facturile la energie sunt mai mari ca niciodată. În același timp, românii aleargă după case și apartamente.

Institutul Național de Statistică a publicat cea mai recentă analiză referitoare la locuințele date în folosință în țara noastră, iar dacă ai în vizor și faptul că perioada studiată include și mai bine de un trimestru după începerea războiului din Ucraina, situația pare cu atât mai ciudată.

Ce se întâmplă cu apartamentele și casele din România

Nu mai puțin de 32.571 de locuințe noi au fost date în folosință în primul semestru al acestui an. Această valoare este însă una dificil de înțeles, dacă nu iei în calcul că vorbim de un număr cu 1216 unități mai mare decât în prima jumătate a anului trecut.

Pe partea de medii de rezidență, cele mai multe dintre case au fost date în folosință în mediul urban, vorbim de 56,5% din total. „Repartiția pe surse de finanțare a locuințelor terminate relevă faptul că, în semestrul I 2022, față de semestrul I 2021, a crescut numărul locuințelor realizate din fonduri private (+1.242 locuințe), în schimb a scăzut numărul locuințelor realizate din fonduri publice (-26 locuințe)”, menționează INS în analiza despre piața imobiliară.

În ceea ce privește regiunile țării în care se construiește cel mai mult, aproape în mod previzibil, spectacolul financiar se produce la București – Ilfov (1285 de locuințe). În același top, urmează Centru (+393), Sud-Est (+217), Sud-Vest Oltenia (+176), Nord-Vest (+145) și Sud-Muntenia (+36). Vizavi de progrese negativ, în Nord – Est s-au finalizat cu 676 mai puține, iar în Vest, -360.

Dacă ne uităm doar la trimestrul al doilea din prima jumătate a acestui an, observăm totuși o scădere de 389 de locuințe față de trimestrul II din 2021, până la 16.664 de locuințe.