S-a dat lege: noi sancțiuni pentru comercianți, ce amenzi riști

S-a dat lege: noi sancțiuni pentru comercianți, ce amenzi riști

Guvernul a adoptat un proiect de ordonanță, care este, de fapt, o directivă europeană. Proiectul se va aplica de la final de mai și va aduce amenzi mai mari pentru inserarea clauzelor abuzive în contracte și amenzi pentru comercianții ce se folosesc de recenzii false ori neverificate.

Astfel, proiectul de OUG privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul protecției consumatorilor a trecut de Guvern. El urmează să fie publicat curând în Monitorul Oficial și este bazat pe Directiva UE nr. 2019/2161, conform Avocatnet.ro.

Mai exact, viitoarea ordonanță va modifica mai multe acte normative de la noi:

  • Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori
  • Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii
  • OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesionişti

Ce amenzi se vor da, concret

În primul rând, la partea de sancțiuni din Legea clauzelor abuzive regăsim amenzi contravenționale între 200 și 1.000 lei. De asemenea, proiectul de ordonanță propune și alte sancțiuni: pentru introducerea de clauze abuzive în contract (care e interzisă de lege), amenzi între 20.000 și 100.000 de lei, iar pentru încălcările pe scară largă în materia clauzelor abuzive, amenzi de până la 4% din cifra de afaceri anuală.

În al doilea rând, în secțiunea privind practicile comerciale înșelătoare din Legea nr. 363/2007 vor intra și diverse practici binecunoscute privind recenziile din spațiul public. Așadar, vor fi considerate practici comerciale înșelătoare următoarele: afirmarea faptului că recenziile privind un produs provin de la consumatori care au utilizat sau au achiziționat efectiv produsul, fără a lua măsuri rezonabile și proporționale pentru a verifica dacă aceste recenzii provin de la consumatorii respectivi, dar și prezentarea sau însărcinarea unei alte persoane juridice/fizice cu prezentarea de recenzii sau recomandări false ca venind din partea unor consumatori ori prezentarea înșelătoare a recenziilor sau a recomandărilor unor consumatori pe platformele de comunicare socială pentru a promova anumite produse.

Mai mult, va fi sancționată revânzarea de bilete către consumatori, în cazul în care comerciantul le-a achiziționat utilizând mijloace automate pentru a eluda orice limitare impusă privind numărul de bilete pe care o persoană le poate cumpăra sau orice altă regulă aplicabilă achiziționării de bilete. În plus, o practică comercială înșelătoare este acum considerată și furnizarea de rezultate ca răspuns la o căutare efectuată online de către un consumator, fără a menționa în mod clar existența oricărei publicități plătite sau a oricărei plăți specifice, pentru asigurarea unei încadrări pe o poziție mai bună în ierarhie a produselor în cadrul rezultatelor căutării.

Modificări vor fi aduse și OUG nr. 34/2014, cu privire la contractele încheiate la distanță, bunurile și serviciile digitale. Mai exact, cerințele suplimentare de informare specifice pentru contractele încheiate pe piețele online, dreptul de retragere în cazul unor contracte de prestări servicii. Mai multe detalii despre piețele online am scris AICI.

Citește și: