Rusia și-a testat cu succes noua rachetă nucleară, despre care Putin spune că este „unică” în lume

Rusia și-a testat cu succes noua rachetă nucleară, despre care Putin spune că este „unică” în lume

Armata rusă a anunțat că a efectuat, miercuri, 20 aprilie, un test reuşit cu noua sa rachetă balistică intercontinentală Sarmat. Arma de ultimă generație a fost lăudată de președintele Vladimir Putin, despre care a spus că este fără egal în lume şi îi va face pe inamicii Kremlinului să tremure de frică.

Racheta nucleară Sarmat a fost testată cu succes de ruși

Noua rachetă Sarmat completează arsenalul nuclear al Rusiei. Vladimir Putin a apărut la posturile de televiziune în timp ce era informat de către armata rusă că racheta nucleară a fost lansată cu succes de la Plesetsk, lovind ținte în peninsula Kamceatka, în estul îndepărtat. Liderul de la Kremlin a precizat că „această armă cu adevărat unică” va întări potențialul de luptă al armatei, va asigura în mod fiabil securitatea Rusiei împotriva amenințărilor externe și va da de gândit celor care, în isteria unei retorici frenetice, încearcă să ne amenințe țara”.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, racheta a livrat focoase de antrenament în poligonul Kura din peninsula Kamchatka, în Orientul Îndepărtat al Rusiei.

„Sarmat este cea mai puternică rachetă, cu cea mai mare rază de distrugere a țintelor din lume, ceea ce va crește semnificativ puterea de luptă a forțelor nucleare strategice ale țării noastre”, a spus ministerul, notează The Moscow Times.

Arma „nu are echivalent în lume”. Mai este numită Satan 2

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că țara sa a testat cu succes racheta balistică intercontinentală Sarmat, spunând că arma capabilă să transporte încărcături nucleare îi va face pe inamicii Kremlinului „să se gândească de două ori” înainte să acționeze.

Sarmat – numit Satan 2 de către analiștii occidentali – se numără printre rachetele de nouă generație ale Federației Ruse pe care președintele le-a numit „invincibile” și care includ și rachetele hipersonice Kinzhal sau Avangard. Luna trecută, Rusia a declarat că a folosit Kinzhal pentru prima dată în război, pentru a lovi o țintă în Ucraina, unde soldații ruși sunt angajați într-o operațiune militară specială din 24 februarie.

„Vă felicit pentru lansarea cu succes a rachetei balistice intercontinentale Sarmat”, a afirmat Putin. „Noul complex are cele mai înalte performanţe tehnice şi tactice şi este capabil să depăşească toate mijloacele moderne de apărare antirachetă. Nu are echivalent în lume şi nici nu va avea mult timp de acum înainte”, a susţinut Putin după efectuarea testului.

Unde a avut loc testul

Racheta nucleară a fost lansată de pe cosmodromul Pleseţk (nord-vestul Rusiei) şi a lovit o ţintă la circa 6.000 de kilometri depărtare, în peninsula Kamceatka. Testarea acestui sistem de ultimă generație, care poate fi echipat cu 10 sau chiar mai multe focoase nucleare, nu este o surpriză pentru Occident, dar a survenit în niște momente geopolitice tensionate după invazia rusă în Ucraina.

Citește și: