Rusia amenință Germania, după creșterea cheltuielilor militare. Referire la Al Doilea Război Mondial

Rusia amenință Germania, după creșterea cheltuielilor militare. Referire la Al Doilea Război Mondial

Rusia iese la atac și face amenințări, după ce Germania a decis creșterea cheltuielilor militare. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, această hotărâre a guvernului de la Berlinul duce la „remilitarizarea accelerată” a ţării, mişcare care ar spori riscurile la adresa securităţii. Făcând aluzie la cele două războaie mondiale, aceasta a adăugat: „Cum se poate termina asta? Din păcate, este bine cunoscut din istorie”.

Rusia critică planul Germaniei de a crea cea mai mare armată din Europa

Moscova a criticat, vineri, planurile Germaniei de a crea cea mai mare armată din Europa. Rusia va urmări îndeaproape creșterea anunțată a forțelor armate germane și aderarea Berlinului la obligațiile internaționale asumate în cadrul acordului de reunificare a Germaniei, a subliniat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova.

„Percepem declaraţia cancelarului german (Olaf Scholz) ca încă o confirmare a faptului că Berlinul a stabilit un curs pentru remilitarizarea accelerată a ţării”, a declarat aceasta.

Reprezentanta Ministerului de Externe al Rusiei a subliniat că deznodământul este „un fapt bine cunoscut din istorie”, făcând referire la Al Doilea Război Mondial.

Marți, 31 mai, cancelarul german Olaf Scholz a susținut că țara va avea în curând cea mai mare armată a țărilor NATO din Europa și că acest lucru va întări semnificativ securitatea Germaniei și a aliaților săi. Din cauza trecutului său (Al Doilea Război Mondial), Germania s-a ferit să aibă o armată mare, dar invazia rusă a Ucrainei – acum la a patra luna – a făcut Berlinul să-și reconsidere rolul militar.

Fondul de cheltuieli militare uriașe stârnește controverse

Parlamentul Germaniei are în plan aprobarea unui fond special de 100 de miliarde de euro pentru modernizarea forțelor armate ale țării, pe fondul criticilor din partea grupărilor anti-război și a activiștilor pentru pace. Conform planului guvernului, banii vor merge către Forțele Aeriene și vor fi folosiți pentru noi investiții și achiziții, inclusiv avioane de luptă F-35 fabricate în SUA, elicoptere de transport Chinook și drone Heron.

Fostul șef de stat major al forțelor armate germane, generalul în retragere Harald Kujat, a declarat că aceste cheltuieli masive de apărare pentru armată sunt necesare din cauza schimbărilor majore din mediul de securitate.

„Așa este absolut corect”, a punctat expertul, subliniind că, potrivit constituției, forțele armate (Bundeswehr) trebuie să fie în măsură să apere țara și alianța NATO. „Nimeni nu poate vedea asta ca pe o amenințare, nici măcar Rusia. Mai ales dacă țineți cont de situația cu care ne confruntăm în acest moment”, a spus Kujat.

Guvernul cancelarului Olaf Scholz a decis să mărească cheltuielile pentru apărare în februarie, după ce Putin și-a lansat războiul împotriva Ucrainei și a ajuns la un acord cu principalul bloc de opoziție CDU/CSU pentru modificările constituționale și legale necesare.

Citește și: