Românii, lideri la mită pentru doctori: cât de corupt este sistemul medical din România

Românii, lideri la mită pentru doctori: cât de corupt este sistemul medical din România

În România, salariile medicilor au crescut de mai multe ori în ultimi ani până foarte aproape de un nivel rezonabil raportat la occident. Ce nu-i ține angajații din sănătate în țară sunt condițiile din spitale. Mai trist este însă altceva, deși ”plicul” dat unui doctor este interzis, mita continuă să fie o practică uzuală în medicina românească.

Publicația elenă Kathimerini, citată de Rador, a realizat un studiu pe marginea corupției din sectorul sănătății, în mai multe țări europene. Concluziile au fost relativ ușor de tras, iar România ocupă una dintre primele poziții când vorba de plicurile cu bani date doctorilor înainte sau după o intervenție. Dacă te ajută cu ceva, situația este foarte similară și Grecia, Lituania și Polonia.

De ce nu se pot abține oamenii să dea mită la doctori

Fiind un studiu elen, accentul s-a pus pe această țară, unde unul din opt greci a afirmat că, atunci când a apelat la serviciile sistemului public de sănătate, a fost nevoit să dea ”plicul cu bani”. La nivelul întregi societăți grecești, acest domeniu de activitate este cel mai corupt, iar ultimii trei ani, perioada de pandemie, nu a făcut decât să amplifice acest fenomen.

Punctual, studiul realizat în lunile martie aprilie a acestui an a ajuns la concluzia că nu mai puțin de 91% dintre eleni sunt convinși că primirea de plicuri de bani, precum și abuzul de putere pentru câștig personal sunt răspândite în sistemul medical din Grecia. Media europeană pe marginea acestui subiect, conform Eurobarometru 2019 este de 29%.

După sistemul medical, percepția de corupție este de 67% în cazul autorităților fiscale, 65% pentru politicieni de la toate nivelurile administrative și tot 65% în cazul partidelor politice. Dintre grecii care au avut nevoie de o intervenție medicală în ultimele 12 luni, 13% au menționat că au fost nevoiți să dea o plată suplimentară unui medic sau unei asistente. Media pe partea plicului cu bani în spitale la nivel european este de 4%, dar România conduce detașat clasamentul cu pricina, având un procent de 18%.

Pe de altă parte, dacă vrei să știi unde să te muți, în Spania, Olanda, Portugalia, Finlanda, Suedia, Irlanda, Cipru și Estonia, doar 1% au spus că au fost nevoiți să ofere o plată suplimentară.