România are mai multe autostrăzi ca niciodată, pe hârtie: sunt bani pentru toate

România are mai multe autostrăzi ca niciodată, pe hârtie: sunt bani pentru toate

Pe hârtie, România are o sumedenie de autostrăzi. S-ar putea crede că nu există cătun din țara noastră prin care să nu treacă vreo arteră importantă.

Din nefericire, „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”, conform unei celebre vorbe românești. De la Revoluție încoace, oricine a trecut pe la „putere” a promis autostrăzi cu nemiluita, ca mai apoi totul să se oprească în faze incipiente, ce nu depășesc dosarul stufos.

Ce știm, oficial, despre viitorul autostrăzilor din România

Conform lui Cătălin Urtoi, consilier al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, toate proiectele din regiunea Moldovei care se află momentan în etapa de SF (Fidic Galben) sau SF + Proiect (Fidic Roșu) vor avea parte de finanțare prin Programul Operaţional de Transport (POT), iar asta se va întâmpla în perioada 2021 – 2027, în limita sumei de 9,86 miliarde euro.

„Programul Operaţional de Transport, varianta Iunie 2022, avizată de către Comisia Europeană este implementat de către Ministerul Transporturilor, iar Direcția Generală Organismul Intermediar pentru Transport îndeplinește rolul de Autoritate de Management pe acest program! Mai pe românește, de aici se pot afla toate detaliile în legătură cu finanțările europene pe transport și strategia MT”, a declarat consilierul, conform paginii sale de Facebook.

Așadar, POT – varianta iunie 2022 – cuprinde proiecte fazate din perioada 2014 – 2020, însă și proiecte mai noi, după cum urmează:

  • A8 /Tg. Neamț – Ungheni;
  • A13/Brașov – Bacău;
  • A7/Pașcani – Suceava – Siret;
  • A8/Miercurea Nirajului – Leghin.

Conform aceleiași declarații, există mai multe axe:

Axa 1 Rutier Principal, care include și Moldova:
–  A7/ Pașcani – Suceava – Siret;
– A8/ MiercureaNirajului – Leghin;
– A13/ Bacău – Brașov;
– A8/ Tg.Neamț (Moţca) – Letcani – Ungheni.

Axa 2 Rutier Secundar, include, de asemenea, Moldova:
–  Dex Piatra Neamț – Bacău
–  Dex Suceava – Botoșani
–  Variante Ocolitoare

Axa 3 Siguranță Rutieră.

Axa 4 Feroviar.

„Toată clasa politică din regiunea Moldovei să lase în această perioadă lupta pentru „ciolănașul” din 2024 și să se UNEASCĂ împreuna cu toate ong-urile pro autostradă, indiferent de județ, pentru susținerea proiectelor Moldovei A7, A8, A13, Botoșani – Suceava, Piatra Neamț – Bacău”, a mai spus Urtoi.