Războiul declanșat de Rusia în Ucraina s-ar putea încheia în 2023. Cine face afirmația

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina s-ar putea încheia în 2023. Cine face afirmația

Conflictul dintre Rusia și Ucraina se va încheia, cel mai probabil, anul viitor (2023), când trupele Kievului vor ajunge la frontiera de stat a Ucrainei din 1991, recuperând teritoriile ocupate, susține şeful Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), Kirilo Budanov.

Războiul se va termina când Ucraina va ajunge la granițele din 1991

Primele rezultate ale punctului de cotitură în războiul declanşat de ruși împotriva ucrainenilor se vor vedea deja în luna august, a mai spus expertul GUR, anticipând că, până la sfârşitul anului, luptele vor scădea semnificativ în intensitate.

Kirilo Budanov, şeful Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării, prezice că războiul cu Rusia se va încheia când Ucraina va ajunge la granițele din 1991, iar primele rezultate vizibile ale momentului de cotitură vor fi văzute încă din luna august a acestui an.

„Către sfârşitul anului, să zicem, intensitatea ostilităţilor se va reduce destul de mult. Dar acesta nu va fi încă sfârşitul, este important să înţelegeţi corect ceea ce spun”, a afirmat Kirilo Budanov pentru RBC-Ukraina. „Atingerea granițelor din 1991 va fi sfârșitul acestei aventuri pe care Rusia a întreprins-o”, a completat ucraineanul.

Oficialul ucrainean a mai spus că, în multe privinţe, țara sa depinde de sprijinul aliaților. Totuși, a dat de înțeles că această asistenţă nu este încă suficientă pentru a elibera definitiv teritoriile ocupate de forţele ruse.

Cele mai optimiste previziuni: înainte de sfârşitul anului 2022 sau 2023

Este imposibil de spus cu exactitate când se va încheia războiul lui Putin în Ucraina, dar, potrivit celor mai optimiste previziuni, acest lucru s-ar putea întâmpla înainte de sfârşitul anului 2022, declarase anterior ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov.

Moscova a raportat, luni, preluarea regiunii Lugansk din estul Ucrainei, după ce trupele sale, împreună cu separatiştii proruşi, au ocupat oraşul Lisiciansk. Occidentul estimează că ofensiva va continua pentru cucerirea regiunii vecine Doneţk, în timp ce Kievul încearcă să încetinească avansul soldaților ruși în estul Ucrainei.

Doneţk, noul obiectiv al rușilor

După căderea oraşului din Donbas, regiune industrială în mare parte rusofonă şi controlată parţial de separatiştii proruşi din 2014, armata rusă îşi concentrează eforturile pe Sloviansk şi Kramatorsk, două oraşe importante din Doneţk, supuse recent unor tiruri intense. „Ruşii ucid civili!”, a transmis guvernatorul regiunii Doneţk, raportând multe victime.

Rusia a atacat Ucraina în dimineața de 24 februarie. Președintele Vladimir Putin se aștepta să cucerească țara, inclusiv Kievul, în doar câteva zile. Acest lucru a fost insinuat de conducerea rusă, confirmat de diverse agenții de informații și, de asemenea, raportat de soldații ruși capturați.