Raport șocant: avem mai mulți șoferi drogați, decât beți. Poliția i-a prins „veseli” la volan

Raport șocant: avem mai mulți șoferi drogați, decât beți. Poliția i-a prins

Aproape că fiecare jurnal de știri se deschide cu o informație despre o nouă tragedie petrecută pe drumurile publice din România, iar în spatele acestor drame se ascunde, adesea, consumul de alcool sau de substanțe psihoactive.

În rândul șoferilor din România pare să ia naștere un fenomen din ce în ce mai răspândit și mai periculos. Poliția oprește în trafic, în ziua de astăzi, mai mulți șoferi aflați sub influența substanțelor interzise, decât oameni care au consumat alcool. Practic, avem mai mulți șoferi drogați, decât beți!

Desigur că este condamnabil și să consumi alcool, dar consumul de substanțe interzise poate avea efecte mult mai nocive și mai periculoase, atât pentru șofer, cât și pentru pasagerii din mașina sa, ori pentru ceilalți participanți la trafic.

E la modă să te urci drogat la volan, asta-i România anului 2022

Bogdan Berechet, directorul general al Poliției Capitalei, vorbește despre acest fenomen și despre amploarea lui de-a dreptul îngrijorătoare în țara noastră:

„Au fost constatate 1.166 de infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive. Dintre acestea, 966 de infracțiuni au fost constatate de către brigada rutieră, 199 de către secțiile de poliție, una de către serviciul de poliție pentru Centrul Vechi. Ce pot să vă spun, că la acest moment, constatările făcute de colegii mei cu ocazia acțiunii lor de depistare în trafic a persoanelor consumatoare, am ajuns să constatăm că persoanele depistate sub influența drogurilor au depășit persoanele care au fost depistate cu consumul de alcool”, a explicat directorul general al Poliției Capitalei.

Este evident faptul că România are o problemă din acest punct de vedere și că factorii de decizie nu ar trebui să amâne niciun moment luarea unor măsuri radicale, atât pentru a preveni astfel de comportamente, cât și pentru a aplica niște pedepse exemplare, cu rol educativ, celor prinși în fapt.