Protest spontan al șoferilor din Ruse. La ieșirea din România prin Giurgiu s-au format cozi imense

Protest spontan al șoferilor din Ruse. La ieșirea din România prin Giurgiu s-au format cozi imense

Marți dimineață, 10 mai, are loc un protest spontan organizat în sensul giratoriu de la intrarea în localitatea Ruse, Bulgaria. Traficul auto la ieşirea din România, prin PTF Giurgiu, este obstrucţionat de manifestanți. Timpul de așteptare în vamă este de 50 de minute, a anunțat Poliția de Frontieră.

Protest la ieșirea din România, în Vama Giurgiu

Un protest spontan organizat în sensul giratoriu de la intrarea în localitatea Ruse (Bulgaria) a dus la formarea de cozi imense de mașini. Șoferii așteaptă în vama de la Giurgiu. Potrivit autorităților vamale, începând cu ora 09:30, pe teritoriul Bulgariei, în sensul giratoriu de la intrarea în Ruse are loc un protest spontan. Manifestanţii obstrucţionează circulația auto pe sensul de ieşire din ţară, consecința fiind creşterea timpului de aşteptare.

Recomandări pentru șoferi

Poliţia de Frontieră a transmis că timpul de aşteptare a ajuns la 50 de minute, motiv pentru care oamenii legii recomandă tuturor conducătorilor auto care doresc să tranziteze Vama Giurgiu să utilizeze toate celelalte puncte de trecere a frontierei de la graniţa cu Bulgaria, pentru evitarea aglomerărilor.

Angajații STB au protestat la sediul instituției

Proteste au fost și în Capitală, săptămâna trecută. Angajații Societății de Transport București au mers la sediul STB SA, pentru a scanda împotriva concedierilor. Sindicaliștii sunt supărați că 222 de șoferi au fost dați afară de companie, ca urmare a participării la greva din luna ianuarie, declarată ilegală de justiție chiar în ziua declanșării. Bucureștenii susțin că este vorba de un abuz, motiv pentru care au ieșit în stradă. Aceștia sunt nemulțumiți de lipsa de implicare a conducerii societăţii şi autorităţilor locale în rezolvarea problemelor sesizate.

La începutul anului, sute de angajați ai STB au protestat în curtea instituției, nemulțumirea lor fiind modul în care se desfășoară negocierile pentru condițiile de lucru și salarizare. Șoferii de pe mijloacele de transport în comun au vrut o majorare salarială, deoarece a crescut rata inflației, explicând că nu au mai avut salariul mărit de trei ani. De asemenea, sindicaliștii au cerut „demisia” directorului Regiei de Transport București, Adrian Criț, din cauza lipsei de dialog social.

Marcel Ciolacu a intervenit

Inclusiv președintele PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat la protestul șoferilor STB de joi, 5 mai, spunând că bucureștenii au nevoie de un transport public civilizat, și „nu de vendete politice”. Politicianul român consideră că solicitările angajaților Societății de Transport București sunt perfect legitime. Aceștia cer un parc auto corespunzător, care să asigure siguranța și confortul călătorilor, dar si condiții mai bune de muncă.

Citește și: