Primul recensământ digitalizat din România: cum va decurge, tot ce trebuie să știi ca să primești o zi liberă

Primul recensământ digitalizat din România: cum va decurge, tot ce trebuie să știi ca să primești o zi liberă

Primul recensământ digitalizat 100% din România a început ieri. Este o premieră la noi în țară: primul recensământ care se realizează online, fără hârtii. Oamenii se pot autorecenza și pot primi o zi liberă de la muncă, în schimb.

Astfel, fie că lucrează la stat sau la privat, dacă se autorecenzează în perioada 14 martie – 15 mai 2022 românii au liber o zi. Ziua liberă este menită să-i încurajeze pe oameni să facă singuri recensământul, răspunzând la chestionarul online.

„Există două categorii de populaţie, cei care au adrese şi folosesc în mod curent sistemele de corespondenţă online intră pe adresa respectivă, completează chestionarul, iar la finalul înregistrării primeşte o confirmare a încheierii cu succes a operaţiunii şi, pe baza acestei confirmări va putea să beneficieze de acea zi liberă pe care, conform legii, statul o acordă celor care apelează la această metodă, pentru a încuraja recenzarea online. Pentru cei care nu au nici tehnologia necesară, nici adrese de e-mail şi de regulă nu folosesc instrumente de comunicare online, în fiecare localitate există puncte de autorecenzare asistată”, a declarat purtătorul de cuvânt al INS, Vladimir Alexandrescu.

Primul recensământ digitalizat din România îți aduce o zi liberă

Recensământul începe prin preluarea datelor din surse administrative şi popularea bazei de date a RPL2021. Această etapă se încheie la 13 martie 2022, se arată în Hotărârea Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor 2021 din 4 noiembrie 2020 şi OUG 39/2021.

Autorecenzarea prin metoda CAWI (online) este a doua etapă, care loc în intervalul 14 martie – 15 mai 2022.

Apoi, colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă, cu ajutorul tabletelor, pentru acele persoane/clădiri/locuinţe, pentru care nu s-a realizat autorecenzarea online, se va desfăşura în perioada 16 mai – 17 iulie 2022, în cea de-a treia etapă.

Programul se va finaliza prin prelucrarea datelor, în octombrie 2023. Până atunci, vor fi publicate rezultatele provizorii, în decembrie 2022. Publicarea rezultatelor definitive are loc în decembrie 2023.