Piața imobiliară surprinde și închide gurile cârcotașilor: s-a ajuns la nivelul din 2019, parcă nici n-au existat crizele

Piața imobiliară surprinde și închide gurile cârcotașilor: s-a ajuns la nivelul din 2019, parcă nici n-au existat crizele

Piața imobiliară din România, respectiv sectorul de birouri, reușește să surprindă în mod neașteptat, dar deosebit de plăcut.

Se pare că s-a revenit la nivelul de dinainte de criza sanitară pandemică, cererile sunt la înălțime și, dacă ne uităm peste date, parcă nici n-au existat crizele din ultimii ani sau munca de acasă.

De altfel, o analiză Colliers scoate la iveală evoluțiile spectaculoase din real estate și ne dă de înțeles că patronii români par canalizați pe ideea de a reveni la vechea modalitate de muncă, cu oamenii în birouri. Poate că munca de acasă și-a atins sub o formă sau alta limitele și de acum încolo mulți dintre românii ce muncesc de la distanță vor fi atrași din nou în clădirile de birouri din marile orașe ale țării.

Rămâne de văzut dacă managerii vor reuși să negocieze această revenire, fiindcă, potrivit experților din resurse umane, oamenii nu vor fi prea deschiși ideii de a se reîntoarce la vechiul model de lucru. Munca de acasă a prins contur și a ajuns să fie foarte îndrăgită, iar specialiștii în HR cred că e nevoie ca firmele să ofere multe avantaje care să concureze cu timpul liber și flexibilitatea pe care un lucrător le are de acasă.

Ce se întâmplă, de fapt, pe piața imobiliară. Surpriza e totală

Dar revenind la discuția noastră despre piața de birouri, analiștii Colliers arată că acum cererea anualizată de spații de birouri a ajuns oficial la intensitatea de dinaintea pandemiei, revenind la nivelul din 2019, dar încă există multe provocări la orizont, arată raportul de piață al Colliers privind evoluția pieței imobiliare în primul semestru din 2022. Concret, spun ei, cererea de spații de birouri moderne și-a continuat redresarea, al doilea trimestru din 2022 fiind și cel mai bun după trimestrul patru din 2019.

Cererea nouă a ajuns la 73.500 de metri pătrați în prima jumătate a lui 2022, aproape dublă față de anul trecut, în timp ce cererea totală de spații de birouri moderne s-a ridicat la peste 130.000 de metri pătrați, de asemenea în creștere față de primul semestru al anului trecut, deși cu un procent mai puțin spectaculos de 16%.

„Împreună cu un număr oarecum redus de clădiri noi care urmează să fie livrate în următorii ani, sectorul birourilor începe să se resimtă ca fiind condus de proprietari în anumite subpiețe sau zone. Trebuie totuși să subliniem faptul că cel puțin câțiva chiriași mari care aveau spații mari închiriate înainte de pandemie încă încearcă să subînchirieze o parte din birourile lor, ca urmare a unei ajustări a strategiei.

De asemenea, discrepanța dintre cererea totală și cererea nouă, în care una se extinde ușor, iar cealaltă crește exponențial, este probabil una dintre cele mai interesante tendințe din ultima perioadă și arată că numărul de companii care își reduc prezența la birou pe fondul muncii hibride a fost supraestimat pentru 2021-2022.

Totuși, transformarea într-un model de lucru hibrid este în plină desfășurare, astfel că unele companii ar putea lua în curând deciziile pe care le-au tot amânat, așa că mai există încă loc pentru surprize negative în ceea ce privește gradul de ocupare. De asemenea, se impune o oarecare prudență, având în vedere contextul actual de incertitudine economică la nivel global”, explică Victor Coșconel, Head of Leasing | Office & Industrial Agencies la Colliers.