07 nov. 2022 | 08:12

Phenian condamnă exercițiile SUA-Coreea de Sud și promite un răspuns militar „nemilos”. Lansările de rachete au fost un atac simulat

ULTIMA ORĂ
Phenian condamnă exercițiile SUA-Coreea de Sud și promite un răspuns militar „nemilos”. Lansările de rachete au fost un atac simulat

Coreea de Nord a transmis, luni, 7 noiembrie, că recentele sale lansări de rachete au fost lovituri simulate asupra Coreei de Sud și Statelor Unite, după ce aceste două țări partenere au organizat „un exercițiu de război periculos”, în timp ce Seul susține că a recuperat părți dintr-o rachetă nord-coreeană lângă coasta sa.

Kim Jong-un, furios pe SUA și Coreea de Sud

Phenian a promis un răspuns militar „susţinut, ferm şi zdrobitor” la exerciţiile militare comune desfăşurate de Statele Unite şi Coreea de Sud, potrivit agenţiei de presă de stat nord-coreeană KCNA. Noul avertisment survine după un număr record de lansări de rachete nord-coreene în ultimele zile, ca răspuns la antrenamentele „Vigilant Storm” (trad. rom. – Furtună Vigilentă), cele mai ample manevre aeriene comune efectuate vreodată de Seul şi Washington.

Statul major general al armatei populare coreene susține că „va continua să răspundă tuturor exerciţiilor de război anti-RPDC ale inamicului cu măsuri militare practice susţinute, hotărâte şi zdrobitoare”.

„Exercițiu de război periculos, de natură foarte agresivă”

Săptămâna trecută, Kim Jong-un a testat mai multe rachete, inclusiv o posibilă rachetă balistică intercontinentală (ICBM) eșuată, și sute de obuze de artilerie în mare, în timp ce Coreea de Sud și SUA au efectuat exerciții aeriene de șase zile, care s-au încheiat în weekend. Armata din Nord a avertizat că antrenamentele celor doi parteneri au fost o „provocare deschisă care vizează escaladarea intenționată a tensiunii” și „un exercițiu de război periculos, de natură foarte agresivă”.

Totodată, Phenian a explicat că a desfășurat activități de simulare a atacurilor asupra bazelor aeriene și aeronavelor, precum și asupra unui oraș important din Sud, pentru a „zdrobi isteria de război persistentă a inamicilor”.

Ce acuzații fac americanii

Potrivit oficialilor sud-coreeni și americani, Coreea de Nord a făcut pregătiri tehnice pentru a testa un dispozitiv nuclear, pentru prima dată din 2017. Înalți diplomați din Statele Unite, Japonia și Coreea de Sud au discutat, duminică, la telefon, condamnând testele recente, inclusiv lansarea „neprudentă” a unei rachete care a aterizat în largul coastei Coreei de Sud săptămâna trecută.

Seul a spus, luni, că o navă sud-coreeană a recuperat resturi despre care se crede că fac parte din racheta balistică nord-coreeană (SRBM) care a aterizat lângă apele sale, relatează Reuters.