Păcănelele, interzise pentru acești români: au pierdut speciala, s-a dat „Legea Anti-Păcănea”

Păcănelele, interzise pentru acești români: au pierdut speciala, s-a dat

S-a schimbat legislația privind jocurile de noroc ce sunt desfășurate în sălile special amenajate de pe teritoriul întregii țări.

Inițiativa legislativă tocmai a fost adoptată de Parlament și, după ce va fi promulgată de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial al României, va intra în vigoare. Noile măsuri prevăzute de actul normativ ce a primit undă verde în Legislativ prevăd „o condiție suplimentară pentru obținerea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc și obligații noi pentru unii dintre cei ce dețin sau administrează săli de jocuri”, explică avocatnet.ro.

Vor exista baze de date ce vor conține, de exemplu, persoanele autoexcluse sau indezirabile. Practic, nu vor mai avea cum să intre în sălile de jocuri de noroc nici românii care solicită ei îșiși, în baza unei cereri, să fie autoexcluși, dar nici cei ce nu sunt doriți acolo, din varii motive.

Ca să înțelegem mai exact pentru cine se interzic „păcănelele„, o să abordăm câteva exemple simple și concrete. În cazul persoanelor autoexcluse, poate fi vorba despre un dependent de jocuri de noroc, ce dorește să se lase de acest viciu și, în efortul său de a lupta cu adicția, cere el să nu mai fie primit în astfel de amplasamente.

Pe de altă parte, dacă, de exemplu, o persoană face scandal, vătămează pe cineva, are un comportament dăunător celor din jur sau a provocat daune într-o incintă de acest tip, poate fi trecută pe lista persoanelor indezirabile, deci a celor ce nu sunt doriți a fi acolo.

Nu mai intră oricine în sălile de jocuri. S-a dat legea și e definitivă

‘Mai exact, la condițiile pe care trebuie să îndeplinească, în prezent, cei ce vor să obțină o autorizație de exploatare a jocurilor de noroc se va adăuga și condiția deținerii mijloacelor tehnice pentru întocmirea unor baze de date referitoare la persoanele autoexcluse sau indezirabile.

Apoi, documentul mai stabilește și că “organizatorii de jocuri de noroc întocmesc, în format electronic, bazele de date referitoare la persoanele autoexcluse și indezirabile. Bazele de date constituite la nivelul organizatorului se arhivează prin grija acestuia și se păstrează pentru un interval de minimum 5 ani de la constituire”’, mai notează sursa citată.