Rusia are de gând să atace Republica Moldova. Reacția Chișinăului la avertismentul lui Lavrov

Rusia are de gând să atace Republica Moldova. Reacția Chișinăului la avertismentul lui Lavrov

În cadrul unui discurs, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a dat de înțeles că Republica Moldova ar urma să fie invadată. Potrivit unui clip publicat de Nexta pe Twitter, șeful diplomației ruse a declarat că „va face tot posibilul pentru a proteja populația de limbă rusă din Moldova și Transnistria”. Cu același argument a ordonat Putin invadarea Ucrainei, în urmă cu șase luni.

Rusia amenință iar Rep. Moldova că va fi atacată

Update 1 septembrie, ora 16.00. Mariana Sarî, ofiţerul de presă al Biroului Politici de Reintegrare, a transmis că autorităţile de la Chişinău îşi doresc să soluţioneze conflictul transnistrean pe „căi paşnice şi politice, cu identificarea unei soluţii durabile şi atotcuprinzătoare, care să respecte caracterul unitar, suveran şi teritorial indivizibil al Republicii Moldova, consolidând statalitatea, reconstituind spaţiile unice şi completând reformele structurale asumate pe întreg teritoriul ţării”, potrvit deschide.md.

Referitor la afirmația lui Serghei Lavrov privind disponibilitatea Moscovei de a face totul pentru a apăra interesele populaţiei rusofone din Republica Moldova, Chișinăul a subliniat că „drepturile şi libertăţile acestora nu se încalcă (…) în raioanele din est (în domeniile public, educaţional, media etc)”.

„În acelaşi timp, constatăm o limitare deliberată în regiunea transnistreană a drepturilor vorbitorilor de limbă română şi a cetăţenilor Republicii Moldova ce posedă acte de model naţional, care sunt catalogaţi drept străini şi cărora le este interzisă exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale (libertatea de exprimare, libera circulaţie, educaţie în limba maternă, nediscriminarea pe criterii etnice şi de naţionalitate etc). Din această perspectivă, valorile democratice şi egalitatea în drepturi trebuie privite echitabil şi bazat pe garanţiile dreptului constituţional şi internaţional”, a reacționat Mariana Sarî.

Știrea inițială: Federația Rusă continuă cu amenințările la adresa Republicii Moldova. Ministrul de Externe, Serghei Lavrov, a lansat un avertisment clar în care dă de înțeles că țara aflată la granița României este în vizorul Kremlinului. Acesta le-a dat de înțeles moldovenilor că sunt următoarea țintă a Moscovei, după Ucraina, într-un discurs susținut miercuri. Șeful diplomației ruse susține că guvernul de la Chișinău „nu-și dorește un dialog direct cu Tiraspolul” și „mizează pe o soluționare nediplomatică a conflictului”.

„Vom face totul pentru ca interesele populației rusofone din Moldova să nu fie afectate în niciun fel. Să nu uităm că, pe lângă Transnistria, în Moldova mai există și Găgăuzia, care, de asemenea, revendică un statut special. Apropo, ea are unele elemente ale unui statut special. Și cred că liderii moldoveni vor face ceea ce trebuie, dacă vor înceta jocurile geopolitice impuse de Occident și se vor gândi la interesele acelor oameni”, a transmis Serghei Lavrov.

Maia Sandu pledează pentru pace

Pe de altă parte, președintele moldovean Maia Sandu a reiterat faptul că regimul de la Chișinău dorește rezolvarea „pe cale pașnică” a conflictului din Transnistria, regiunea separatistă prorusă.

„Am zis de mii ori că ne dorim rezolvarea conflictului transnistrean pe cale pașnică, deci riscurile nu sunt de la Chișinău, nu Chișinăul a atacat o țară vecină, ci Rusia. În momentul în care Ucrainei i se întâmplă acest lucru e firesc să ne întrebăm în ce măsură ne putem apăra. (…) Moldova respectă neutralitatea. Să nu ne lăsăm manipulați de discursul din Transnistria sau din partea politicienilor pro-ruși de la Chișinău sau de la Moscova. Moldova este neutră în continuare, noi respectăm neutralitatea, Constituția noastră nu ne interzice să avem Armată Națională. (…) RM e o țară pașnică și va rămâne în continuare. Noi nu vom ataca pe nimeni”, a precizat Maia Sandu.