Modul fascinant în care tehnologia ajută ucrainienii să treacă peste război: ce soluții creative au găsit

Modul fascinant în care tehnologia ajută ucrainienii să treacă peste război: ce soluții creative au găsit

La fel ca în multe alte țări din Europa de Est, Ucraina este încărcată de pasionați de tehnologie, programatori, creatori de aplicații mobile. Acum, cu toții, își concentrează atenția pe soluții creative pentru a întinde o mână de ajutor celor grav afectați de război.

Luând inspirație de la servicii consacrate, precum AirBnb sau Uber, programatorii ucrainieni au creat într-un timp foarte scurt o serie de servicii online pentru a face mai ușoară viața celor care se chinuie să supraviețuiască în această țară răvășită de război. Indiferent dacă vrei să pleci din țară și ai nevoie de o cazare sau să identifici un traseu lipsit de tancuri rusești, există o aplicație pentru asta.

Programatorii din Ucraina rezolvă probleme umanitare, rapid

De la dezvoltatori de software și până la politicieni, cu toții au apelat la internet pentru întinde o mână de ajutor oamenilor grav afectați de invazia Ucrainei. În contextul în care această țară importantă din Europa de Este are o lungă istorie de hub tehnologic, nu ar trebui să vină ca o surpriză modul creativ în care voluntari cu cunoștințe tehnice avansate au creat aplicații și website-uri complexe de pe o zi pe alta.

Conform datelor obținute de The Independent, Stanislav Khilobochenko este director la un centru de serviciu clienți, iar împreună cu prietenii săi, a creat Prykhystok, ”un fel de Airbnb sau Couchsurfing pentru refugiați”.

”Când a început războiul, am făcut echipă cu 50 dintre agenții mei de serviciu clienți care au fost de acord să lucrăm împreună”, a menționat tânărul de doar 33 de ani. ”La început, am coordonat locuri în care să stea refugiații pe drumul lor spre ieșirea din Ucraina. Acum, însă, centrul nostru de suport coordonează informații precum unde găsești mâncare în Kharkiv sau cum să cumperi benzină în sud, ce drumuri să parcurgi de la Kiev la Lviv.”, a adăugat bărbatul.

Tot în ultima săptămână, opir.org a fost transformat pentru a crea oferi hărți detaliate cu adăposturile anti-rachete, farmacii sau spitale.

Citește și: