Masa de Paști, mai scumpă ca niciodată: se face speculă masiv, dar infracțiunea ”a fost eliminată din Codul Penal”

Masa de Paști, mai scumpă ca niciodată: se face speculă masiv, dar infracțiunea ”a fost eliminată din Codul Penal”

Niciodată nu a fost mai scump să mănânci ceva tradițional de Paște, decât în acest an. De la carne de miel, până la ouă, roși, castraveți, toate fac subiectul speculațiilor. Alimentele s-au scumpit în general, dar ce se întâmplă în preajma Paștilor este absolut inadmisibil, iar autoritățile refuză să întindă o mână de ajutor românilor.

În funcție de regiunea țării în care te afli, în România, un kilogram de carne de miel se vinde cu 60 de lei, un kilogram de roșii românești de seră a sărit la 35 de lei, iar castraveții sunt 15 lei. În aceste condiții, niciodată nu a fost mai costisitor să te bucuri cu familia de masa tradițională de Înviere.

Nu mai există ”speculă” în România

Deși niciodată nu ar trebui să folosești cuvântul ”normală” pentru a ilustra ceva negativ, într-o țară normală, specula ar fi pedepsită prin lege. Din păcate, în România, infracțiunea de speculă a fost eliminată din Codul Penal, după cum a atras atenția în această săptămână ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

”Sancțiunile vin în sarcina Consiliului Concurenței, în cazul în care se constată Consiliul Concurenței poate sancționa operatorii. Noi împreună cu ANAF și ANPC facem controlale periodic. Au început să apară legumele românești, pe măsură ce cantitățile vor crește evaluarea mea e că și prețurile încep să se domolească”, a mai spus ministrul Agriculturii, într-o intervenție la Antena 3.

Singurii care au fost sancționați sunt cei care au etichetat eronat produsele din occident și au scris pe etichete că ar fi legume românești. Pentru că situația este în cel mai bun caz ofensatoare, în cel mai rău caz înjositoare, ministrul a fost întrebat ce ar face dacă ar avea o pensie de 1.000 de lei și ar vedea în galantar carnea de miel cu 60 de lei kg.La această întrebare, ministrul agriculturii a declarat că ”este o situație care nu este de dorit” și că ”din cauza majorării inflației, creșterii prețului la energie am ajuns în situația să apară perturbări ale pieței”.

”Vorbiți cu un om care la liceu mânca pâine cu muștar. Știu exact ce înseamnă să te restrângi, îi înțeleg foarte bine pe oameni. E o situație care nu e confortabilă pentru nimeni, am venit cu acel pachet de măsuri să îi sprijinim”, a încercat să se scuze ministrul, forțat să răspundă la întrebarea dificilă. ”Când iei măsuri de ce le-ai luat, când nu le iei, de ce nu le iei”, a afirmat iritat oficialul când i s-a atras atenția că măsurile financiare vor fi disponibile doar de la 1 iunie, nu de Paște.

Citește și: