05 mai 2022 | 08:58

Luna asta, cu ANAF nu mai e de joacă: iată cum scapi de amenzi, când Fiscul e cu ochii pe tine

ACTUALITATE
Luna asta, cu ANAF nu mai e de joacă: iată cum scapi de amenzi, când Fiscul e cu ochii pe tine

Luna mai aduce o serie de obligații fiscale pentru contribuabilii români, iar persoanele care nu respectă prevederile Codului fiscal riscă amenzi usturătoare din partea statului, care a anunțat încă de la începutul anului controale dintre cele mai diverse pentru a verifica gradul de conformare al cetățenilor.

Prin urmare, să facem o trece în revistă al celor mai importante obligații pe care le au contribuabilii, în raport cu Fiscul, în această lună:

Cel mai important aspect este reprezentat de obligativitatea depunerii Declarației Unice. ANAF chiar a lansat recent un avertisment pentru contribuabilii români, cărora le reamintește că trebuie să depună documentul până la cel târziu 25 mai 2022 inclusiv.

Amendă de până la 500 de lei pentru cine nu respectă termenul dat

Cine nu se încadrează în acest termen cu transmiterea documentului către ANAF riscă o amendă cuprinsă între 50 și 500 de lei, transmit autoritățile.

Declarația Unică 2021 se depune la Fisc de către:

-persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.
– persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
– profesionişti, astfel cum sunt reglementaţi de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care au beneficiat de:
– indemnizaţia prevăzută la art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare;
– indemnizaţia prevăzută la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;
– indemnizaţia prevăzută la art.6 alin.(1) lit.a) şi/sau lit.b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2021 pentru stabilirea unor măsuri de protecţie socială a angajaţilor şi a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităţilor economice, determinate de situaţia epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.
– avocaţi care au beneficiat de indemnizaţia prevăzută la art.XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul persoanelor fizice care obțin venituri din chirii, Declarația Unică se depune în termen de 30 de zile de la data încheierii contractului, dacă semnarea survine pe parcursul anului în curs. La fel și în cazul persoanelor fizice care încep o nouă activitate pe parcursul anului fiscal respectiv.

Atenție! Anul acesta, Declarația Unică vine cu o noutate deosebit de importantă, în sensul în care pensionarii și persoanele fizice care au primit indemnizații în timpul pandemiei vor trebui să depună și ei această declarație, iar modificările vor continua și pentru anii viitori, cred specialiștii.

„De anul viitor, anticipăm alte două modificări. Astfel, persoanele fizice care obţin câştiguri din vânzarea de acţiuni nu vor mai depune Declaraţia Unică şi vor datora un impozit mai mic.

În plus, pentru sumele decontate persoanelor fizice care găzduiesc refugiaţi ucraineni nu este prevăzută, până la acest moment, obligaţia de raportare prin Declaraţia Unică”, explică specialiștii Claudia Sofianu și Corina Mîndoiu, parteneri ai EY România.

Cum poți depune Declarația?

Nu e nevoie să te deplasezi la una dintre unitățile teritoriale ale ANAF pentru a-ți depune Declarația Unică.

O poți face simplu, rapid, din confortul casei, prin Spațiul Privat Virtual al ANAF (SPV).

În cazul în care trimiți documentul către Fisc prin SPV, îți poți plăti contribuțiile sociale aferente prin IBAN-ul pus la dispoziție de instituție. IBAN-ul este aferent contului unității Trezoreriei statului pe raza căreia au domiciliul fiscal.

De asemenea, Declarația poate fi trimisă și prin intermediul serviciului Depunere declaratii, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro pe baza certificatului digital calificat.

Ce alte obligații fiscale mai apar luna aceasta

1. Formularul pentru înregistrarea aparatelor de marcat electronice fiscale produse, importate sau achiziţionate intracomunitar şi a aparatelor de marcat electronice fiscale adaptate pentru a corespunde prevederilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care au obţinut avizul tehnic favorabil – F4101.

2. „Formularul pentru înregistrarea aparatelor de marcat electronice fiscale instalate” – F4102.

3. „Formular pentru înregistrarea unor schimbări privind starea/situaţia, precum şi livrarea/achiziţia aparatelor de marcat electronice fiscale” – F4103.

4. „Notificare privind situaţia aparatului de marcat electronic fiscal – F4105.

5. „Declaraţie privind aparatele de marcat electronice fiscale neutilizate- F4109.

6. Aplicaţie pentru validarea fişierului XML creat de aparatele de marcat electronice fiscale, conţinând registrul rapoartelor Z şi bonurilor fiscale pentru perioada de raportare curentă, prevazut în secţiunea II.12 din anexa nr. 2 la OPANAF nr. 146/2018 – A4200. Se depune de către operatorii economici care nu au aparatele de marcat electronice fiscale conectate la sistemul informatic al ANAF.

7. Aplicaţie pentru validarea fişierului XML creat de aparatele de marcat electronice fiscale, în activitatea de schimb valutar, conţinând bonurile fiscale (secţiunea II.1) şi raportul Z (secţiunea II.5) pentru o zi fiscală în conformitate cu anexa nr. 2 la OPANAF nr. 146/2018 – A4201. Se depune de către operatorii economici care nu au aparatele de marcat electronice fiscale conectate la sistemul informatic al ANAF.

8. Aplicaţie pentru validarea fişierului XML creat de aparatele de marcat electronice fiscale, în activitatea de taximetrie, conţinând bonurile fiscale (secţiunea II.2) şi raportul Z (secţiunea II.6) pentru o zi fiscală în conformitate cu anexa nr. 2 la OPANAF nr. 146/2018 – A4202. Se depune de către operatorii economici care nu au aparatele de marcat electronice fiscale conectate la sistemul informatic al ANAF.

9. Aplicaţie pentru validarea fişierelor XML create de aparatele de marcat electronice fiscale altele decât cele utilizate în activitatea de schimb valutar sau în activitatea de taximetrie (inclusiv cele utilizate în aeroporturi), conţinând bonurile fiscale (secţiunea II.3) şi raportul Z (secţiunea II.7) pentru o zi fiscală, în conformitate cu anexa nr. 2 la OPANAF nr. 146/2018 – A4203. Se depune de către operatorii economici care nu au aparatele de marcat electronice fiscale conectate la sistemul informatic al ANAF.

10. Declaraţie pe propria răspundere prin care utilizatorul declară că utilizează aparatul de marcat electronic fiscal instalat în zone nedeservite de reţele de comunicaţii electronice – F4110.