Lacul Morii – cum s-a transformat locul ”sufletelor pierdute” într-un obiectiv turistic al Bucureștiului

Lacul Morii - cum s-a transformat locul ”sufletelor pierdute” într-un obiectiv turistic al Bucureștiului

Lacul Morii va deveni cu siguranță unul dintre cele mai vizitate locuri de către bucureșteni, fie că vorbim de cei care ies la jogging sau pur și simplu la plimbare. Însă, nu doar cei care caută relaxare vizitează acest loc, ci și cei care sunt pasionați de legendele locului.

Aproximativ 400 de case, două școli și o biserică au fost rase de pe fața pământului în trecut pentru ca Lacul Morii să ia ființă aici. În spatele acestei acțiuni stătea nevoia construcției unui baraj care să împiedice apele Dâmboviței să se reverse.

Astfel, Nicolae Ceaușescu a cerut ca lucrările de aici să fie urgentate, iar construcția barajului Ciurel și amenajarea lacului au durat un an, având loc în perioada iulie 1985 – august 1986. Pentru că totul trebuia să fie urgentat, locuitorii zonei au fost cei care au avut cel mai mult de suferit.

lacul morii
In perioada comunista oamenii au fost nevoiti sa isi lase decedatii in urma la cererea lui Ceausescu

Aceștia au fost obligați să se mute și totodată să își mute și rudele decedate, acolo fiind și un cimitir în trecut. Imediat după ce oamenii au plecat, buldozerele au început să calce peste cadavrele care au rămas în urmă. Există numeroase legende și despre demolarea Bisericii Sfântului Ierarh Nicolae.

Fiind cea mai veche construcție din zonă, încă din 1564 când a fost construit, lăcașul de cult servea atât ca loc de rugăciune, cât și ca loc strategic. Zona era una mlăștinoasă, astfel că accesul putea avea loc doar cu ajutorul unui pod.

lacul morii
Insula Ingerilor mai este cunoscuta si ca fiind locul „sufletelor pierdute”

După ce lucrările au început, tot mai multe legende au început să ia naștere, spunându-se că sufletele celor decedați nu se puteau odihni din cauza faptului că mormintele le-au fost profanate, locul mai fiind cunoscut și drept locul „sufletelor pierdute”. Pescarii sunt cei care afirmă că noaptea pot fi observate lumini, sunete și siluete ciudate.

Lacul Morii, un loc plin de minunății ale naturii

Herăstrăul și Văcăreștiul sunt clar zonele din București în care natura epatează, însă Lacul Morii merită și el un loc pe această listă. 

O plimbare pe malul Lacului Morii îți dă șansa să te întâlnești cu o mulțime de specii interesante: cufundarul polar, cufundarul mic, rața de ghețuri, rața catifelată, pescărușul argintiu și alte minunății. Pe lângă ele, vedetele sezonului de iarnă, sunt multe alte specii de păsări pe care le poți urmări sau fotografia, de la sticlete, la prundăraș gulerat mic, pietrar sur, rațe moțate și stârci de mai multe feluri.

Cei care merg mai des pe Lacul Morii au o listă lungă de păsări observate și fotografiate acolo, iar pozele lor au fost centralizate pe acest grup de Facebook.

Corcodelul pe Lacul Morii
Corcodelul, o pasăre superbă, apare adesea pe Lacul Morii. Foto: Dan Valeriu Andrei / grup Facebook Păsări de pe Lacul Morii – București

Lacul Morii, modernizat. Urmează și insula

„Insula Îngerilor”, așa cum este cunoscută insula de pe Lacul Morii, lăsată la voia autorităților care au neglijat-o după căderea comunismului, face parte dintr-un proiect amblu al Primăriei Sectorului 6. Aici, urmează a fi introdus conceptul de plajă în oraș, astfel că cei care nu vor putea ajunge la mare, se vor putea relaxa în București beneficiind de condiții care includ hamace, umbrare, teren de fotbal, baschet sau volei.

Amenajările insulei propune patru zone după cum urmează:

  • zona de acces care va avea o instalație de arcade cu jocuri de lumini;
  • zona de plajă, acolo unde bucureștenii se putea bucura de nisip, șezlonguri și fântâni labirint;
  • zona de sport care va fi amenajată cu tartan și unde se vor putea practica sporturi precum tenis, minifotbal, gimnastică în aer liber și baschet;
  • zona de terase, care vor fi amenajate atât pe uscat, cât și pe ponton.
lacul morii
Lacul Morii urmează să fie renovat și va deveni un loc de relaxare

„Au fost făcute dezbateri publice, este un proiect senzațional care include amenajarea zonei de promenadă, dar și a Insulei Lacului Morii. Am făcut o propunere care a fost extrem de bine primită: de a amenaja pe Insula Lacului Morii cea mai mare plajă artificială cu acces liber pentru toți locuitorii Sectorului 6 și nu numai”, a declarat fostul edil al Sectorului 6, atunci când proiectul a apărut pentru prima dată în spațiul public.

În cazul zonei de promenadă de pe Lacul Morii, aceasta va fi structurată pe trei nivele, unde primul este dedicat celor care doresc să alerge, în timp ce celelalte două persoanelor care doresc să socializeze și să se relaxeze.

În proiect mai este prevăzută și modernizarea aleilor din jurul Lacului Morii cu acces din arterele Șoseaua Virtuții, Calea Crângași, Strada Mehadia și Parcul Crângași.

Băncuțele de pe digul modernizat

Unii dintre bucureștenii care au urcat pe digul refăcut s-au întrebat de ce au apărut băncuțele din zona de alergare.

„Cum va știu pretențioși (și e bine ca sunteți așa) vă spun încă de acum care este funcția lor. Băncuțele acoperă bornele de verificare a structurii digului, astfel încât cei care folosesc pista să nu se împiedice de aceste borne. Prin protocolul cu Apele Romane, nu am avut voie sa ne atingem de ele. Avantajul lor este că se pot demonta ușor pentru a se monta instalațiile pentru măsurători”, a explicat primarul de acum al sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Citește și: