Începe sezonul vacanțelor, așa că ai mare grijă: top 10 reguli de urmat, ca să nu te întorci acasă falit

Începe sezonul vacanțelor, așa că ai mare grijă: top 10 reguli de urmat, ca să nu te întorci acasă falit

Doar puțin a mai rămas până va începe sezonul concediilor, iar anul acesta se anunță unul incendiar în turism.

După doi ani pandemici, marcați de restricții de călătorie, în care majoritatea dintre noi ne-am amânat planurile de vacanță sau cel puțin am renunțat la destinațiile din străinătate și am optat pentru un sejur în circuitul turistic intern, anul acesta ne vom lua cu toții revanșa.

Se estimează că milioane de oameni la nivel global vor pleca anul acesta în cel puțin o vacanță, pentru a recupera timpul pierdut pe perioada crizei sanitare, iar la mare căutare vor fi destinațiile exotice, plajele îndepărtate și experiențele unice, cum ar fi scufundările sau plimbările în safari.

În contextul în care ne așteaptă o perioadă foarte agitată, iar mulți dintre noi s-au dezobișnuit de anumite comportamente ca turist, cei de la Revolut fac o scurtă trece în revistă a câtorva sfaturi practice de călătorie, care să ne ajute pe toate planurile, dar mai ales în privința finanțelor personale, pentru că, din câte știm cu toții, e foarte dificil să-ți gestionezi finanțele când ești plecat în vacanță și ești înconjurat de tentații care mai de care mai costisitoare.

Iată, deci, ce recomandă specialiștii:

Fii flexibil

Modifică-ți puțin planurile de călătorie, dacă vrei să obții un preț bun la serviciile de transport (bilete de avion, închiriere de mașini). De exemplu, poți muta mai devreme sau poți amâna plecarea cu doar o zi, în funcție de prețul mai avantajos. Și dacă ”flexibilitate” este numele tău de cod, un alt truc pentru a economisi bani poate fi schimbarea cazării în timpul șederii: dacă ai nevoie de un hotel sau apartament pentru 7 zile sau mai mult, nu toate locațiile ar putea avea disponibilitate pentru toată perioada și opțiunile tale se vor limita foarte mult. Dar dacă îți împarți șederea în două perioade mai scurte și stai 3 zile într-un hotel și alte 4 zile în altul, poți obține un buget mai convenabil și vei avea și șansa de a cunoaște două zone diferite ale aceleiași destinații de vacanță.

Deciziile timpurii sporesc bugetul

Dacă plănuiți o vacanță în august, sezonul de vârf în majoritatea țărilor preferate de turiștii români (Bulgaria, Grecia, Turcia, Italia, Spania, Germania) și în alte țări, țineți minte că rezervările făcute din timp ajută să prindeți oferte mai avantajoase. Este foarte puțin probabil să existe oferte de ultimă oră pentru aceasta perioadă.

Rezervarea zborului sau a trenului cu luni în avans nu numai că te asigură că plăteștii mai puțin, dar te ajută și distribui eficient costul vacanței pe mai multe luni, făcând ca acesta să fie mai ușor de suportat de bugetul familiei.

Cu bagaje mai puține e mai ieftin și mai sigur!

Companiile aeriene low cost, și nu numai, le cer pasagerilor să plătească bagajul de cală, iar uneori acest cost atârnă greu în bugetul pentru transport alocat vacanței. Încercați să utilizați în mare parte bagaje de mână, eliminați toate obiectele cu utilizare limitată, luați în calcul spălarea rufelor o dată sau de două ori la destinația de vacanță (unele hoteluri oferă aceasta ca serviciu inclus, iar majoritatea apartamentelor sunt dotate cu mașină de spălat). În caz contrar, vă puteți gândi să împărțiți bagajul cu membrii familiei și să aveți fiecare câte un bagaj de mână, mai mic.

Opțiuni multiple și soluții cu cashback

Tot mai multe platforme și furnizori de servicii, inclusiv din turism, permit clienților să rezerve cazarea cu anulare gratuită. Puteți rezerva din start două sau trei opțiuni, pentru a beneficia de o gamă mai largă de variante în comparație cu ceea ce puteți găsi în ultimul moment, și anulați ulterior ceea ce nu veți folosi. De exemplu, făcând rezervările prin Revolut Sejururi (Stays) puteți avea până la 10% cashback pe care să îl folosiți pentru a ieși la cină. În plus, aveți de unde alege o cazare cu posibilitatea de plată la locație.

Cine plătește mai mult, cheltuiește mai puțin

Când călătoriți, este întotdeauna o idee bună să fiți protejați de o asigurare, care poate fi crucială în cazul unui eveniment grav, mai ales în țările unde facturile la servicii medicale sunt piperate. Este o sumă mică în plus față de bugetul general al vacanței care poate salva literalmente contul bancar, dacă se întâmplă ceva grav.

Există multe societăți de asigurare din rândul cărora puteți alege, dar cu planurile Revolut Premium și Metal obțineți – printre alte servicii – o asigurare anuală de călătorie de la Allianz, inclusă în prețul abonamentului, care este de 29,99 RON/lună (sau 300 RON/an) și, respectiv, 54,99 RON/lună (sau 500 RON/an).

Plătiți mai ales cu cardul și eliminați comisioanele

Evitați să schimbați numerar la o bancă locală înainte de plecare, la o casă de schimb valutar din aeroport sau la destinația dvs. de vacanță, deoarece, pe lângă cursul de schimb mai puțin avantajos, veți ajunge să plătiți și un comision.

Cea mai înțeleaptă alegere este să plătiți cât mai mult posibil cu un card – eventual folosind unul cu taxe și comisioane valutare zero – și atunci când este strict necesar să retrageți numerar, la destinație, în moneda locală, utilizând un card care nu aplică taxe ascunse. Revolut vă permite să plătiți și să retrageți în peste 150 de valute locale la cursul de schimb interbancar, cu toate taxele și comisioanele afișate în mod transparent, direct în aplicație.

Cine caută va găsi… afacerea

Odată ajuns la destinație, probabil că veți dori să vizitați împrejurimile. De obicei, rezervarea excursiilor de o zi, de acasă, este mai costisitoare. Ar fi bine să cereți cotații de la chioșcuri și agenții de turism, apoi să comparați cu site-urile de turism precum Get Your Guide. În multe locuri, la chioșcul de pe stradă găsiți cel mai bun preț.

Amintiți-vă, de asemenea, că multe site-uri web (de genul FreeTour.com) oferă tururi gratuite pe jos în multe orașe din întreaga lume, ceea ce este, de asemenea, o modalitate frumoasă de a vă face prieteni noi.

Mănâncă local, mănâncă înțelept!

Pentru început, dacă plecați în vacanță cu avionul, nu mâncați la aeroport sau în zbor: chiar și un sandviș este prea scump! Și în vacanță există câteva trucuri care ajută să te încadrezi în bugetul pentru mese: cumpărați micul dejun și prânzul la supermarket sau la chioșcurile localnicilor, care vă dau și posibilitatea de a încerca bucătăria tradițională. Dacă la sfârșitul zilei doriți să vă răcoriți cu o bere sau un cocktail, amintiți-vă că multe baruri fac oferte speciale pentru ”happy hour”.

Iar dacă la cină vreți să vă relaxați într-un restaurant, nu uitați să alegeți ceva mai puțin central, să citiți recenziile pe TripAdvisor, să consultați review-urile pe site-urile web sau pe Google. În plus, puteți beneficia de reduceri și pe platforme de tipul TheFork.

Mișcă-te ca un localnic

Destinațiile turistice beneficiază adesea de o bună rețea de mijloace de transport locale care pot fi foarte ieftine. De exemplu, nu toată lumea știe că în multe insule din Europa există autobuze locale pentru a ajunge la plajele de top, așa că a avea o motocicletă sau o mașină este inutil. Să plătești un taxi după masă în oraș este mai ieftin decât să închiriezi o mașină pentru o săptămână (și scapi și de grija parcării)!

O alternativă este utilizarea de aplicații precum Uber/ Bolt sau furnizori locali similari care oferă adesea reduceri clienților noi.

Fără cumpărături locale și suveniruri, nu ar fi vacanță

Căutați piețele tradiționale din localitate și mergeți acolo pentru a cumpăra suveniruri, cadouri și produse cu specific local pe care doriți să le aduceți acasă. Magazinele din zonele turistice sunt de obicei mai scumpe, dar în unele cazuri ar putea avea o gamă mai largă în ceea ce privește suvenirurile.

Magazinele din aeroport sunt, ca întotdeauna, cel mai scump loc pentru a cumpăra cadouri, așa că asigurați-vă că veți achiziționa din duty-free doar acele produse pe care nu le puteți găsi în altă parte sau pe care nu le puteți lua din afara aeroportului, dacă aveți bagaj de mână.

Citește și:
Etichete: