Fosilele unor pești, vechi de 400 de milioane de ani, spun povestea evoluției omului

Fosilele unor pești, vechi de 400 de milioane de ani, spun povestea evoluției omului

Fosilele unor pești, descoperite în China, vechi de 400 de milioane de ani ar putea da anumite răspunsuri omenirii cu privire la evoluția acesteia, confirmă cercetătorii.

În mod evident, omul încearcă să afle cine este și, mai ales, de unde a venit. Oamenii de știință din întreaga lume au încercat și, pe alocuri, au reușit să răspundă la anumite întrebări existențiale, însă o cronologie fluidă nu a existat niciodată, infiltrându-se sincope între perioadele de timp.

Fosilele de pești ar putea acoperi anumite goluri de informație

În 2019, erau descoperite fosilele unor pești. Acest lucru se întâmpla în privincia Guizhou, din sud-estul Chinei, dar și în municipalitatea Chogqing, situată în imediata aproapiere a primei.

Potrivit cercetătorilor chinezi, această descoperire „permite stabilirea faptului că numeroase structuri din corpul uman provin de la foşti peşti, dintre care unii au trăit în urmă cu 440 de milioane de ani”.

Noua concluzie a fost publicată săptămâna aceasta în revista științică Nature și spune povestea acoperirii lacunelor importante din evoluția omului.

Evident, asta înseamnă că, oricât nu ar vrea anumite entități să accepte acest lucru, evoluția noastră a trecut și prin apă.

Fosilele aparțin unui pește din familia Acanthodii, iar acest exemplar este echipat cu o armură osoasă în jurul înotătoarelor sale, fiind considerat „străbunicul” tuturor viețuitoarelor ce au maxilar și coloană vertebrală. Vorbim, în acest caz, inclusiv despre noi, oamenii.

„Este vorba despre cel mai vechi peşte cu maxilar a cărui anatomie este cunoscută”, a declarat Zhu Min, membru al IVPP şi coordonatorul echipei de cercetători chinezi, miercuri în faţa jurnaliștilor. „Aceste noi date ne-au permis să obţinem informaţii cruciale despre etapele evoluţiei care au dus la originea unor importante adaptări ale vertebratelor, precum maxilarele şi sistemele senzoriale”, a mai spus omul de știință chinez.

S-a menționat că această descoperire pune sub semnul întrebării tot ceea ce se credea despre istoria timpurie a evoluției animalelor ce au maxilar.